Ce lovitură! O mamă a aflat când fiul ei s-a căsătorit că, de fapt, mireasa este fiica pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă

O femeie care a luat parte la nunta fiului său din China a aflat că mireasa este, de fapt, fata pe care a pierdut-o la marginea unui drum, în urmă cu două decenii. Și-a recunoscut fiica după un semn pe care aceasta îl avea din naștere.

La o nuntă în Suzhou, provincia Jiangsu, soacra a observat un semn distinctiv din naștere pe mâna miresei, care era identic cu cel al fiicei pe care a pierdut-o. Ulterior, femeia a deschis o discuție cu părinții miresei, pe parcursul căreia i-a întrebat dacă au adoptat-o pe fată în urmă cu peste 20 de ani.

Așa cum era de așteptat, familia a fost mirată de întrebare, deoarece era un secret bine păzit, pe care doar părinții adoptivi îl știau. Într-un final, au recunoscut că au găsit o fetiţă pe marginea unui drum cu mulți ani în urmă şi de atunci s-a înfiripat o legătură între părți.

Căsătoria a avut loc! Băiatul era, la rândul lui, adoptat

Imediat după ce a aflat vestea, mireasa a izbucnit în lacrimi. Atât de mult s-a bucurat să-și cunoască mama adevărată încât a spus despre moment că a fost “mai fericit decât ziua nunții în sine”.

Bucuria a fost cu atât mai mare după ce s-a aflat că mirele era adoptat. În concluzie, căsătoria nu a mai fost o problemă. Potrivit Oriental Daily, femeia îl adoptase pe băiat după ce se împăcase cu gândul că nu își va mai găsi vreodată fiica pe care o pierduse și pe care o căutase ani la rând fără succes.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24

BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro

Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro

NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania