Vremea în România, 13 aprilie. Temperatura maximă atinsă va fi de 22° C

Vremea în România, 13 aprilie. Temperatura maximă atinsă va fi de 22° C
Vremea în România, 13 aprilie. Temperatura maximă atinsă va fi de 22° C

Meteorologii de la ANM au anunțat că vremea se va menține caldă pentru aceasta dată, cu excepția regiunilor vestice, unde valorile termice, mai scăzute decât în intervalul precedent, se vor situa sub media perioadei.

Temperatura medie din timpul zilei va fi de 15˚C. După-amiază temperatura maximă atinsă va fi de 22°. Vântul va bate ușor, cu viteza medie de 12 km/h. Spre seară, înnorările se vor accentua treptat în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale, unde vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice cu probabilitate mai mare în Oltenia şi Muntenia.

Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, noaptea se vor semnala precipitaţii mixte. În restul teritoriului, doar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade.

Cum va fi vremea în Capitală și la munte

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, când se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 20…21 de grade, iar cea minima de 7…8 grade.

La munte, vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu excepţia Munţilor Apuseni, unde valorile termice, mai scăzute decât în intervalul precedent. După-amiază, treptat înnorările se vor accentua în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, unde vor fi averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, noaptea se vor semnala precipitaţii mixte. În restul zonei montane, mai ales în a doua parte a nopții, izolat vor fi precipitaţii mixte.

Sursă foto: pixabay.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!