Calendar creștin ortodox, 18 aprilie 2021. Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul

Calendar creștin ortodox, 18 aprilie 2021. Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul

Astăzi, în a optsprezecea zi din aprilie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul preacuviosul părintele nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul. Potrivit regulilor impuse de Biserica Ortodoxă Română (BOR), azi este dezlegare la ulei și vin. Și, desigur, pentru că ne aflăm încă în Postul Paștelui, nu se fac nunți în această zi.

Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul

Acest sfânt L-a iubit pe Iisus Hristos încă din copilărie și, de la o vârstă fragedă, el a intrat ucenic la Sfântul Grigorie, iar dânsul l-a tuns la viaţa monahicească. I-a urmat întocmai învăţătorului său cu mare smerenie şi sârguinţă spre tot lucrul bun încât mare bucurie era pentru sfântul Grigoerie un aşa ucenic ascultător şi-i aducea savă Lui Dumnezeu pentru asta.

În timpul ereziei iconoclaste dezlănţuite de împăratul Leon Armeanul şi a prigoanei dezlănţuite de acesta împortiva bisericii Lui Hristos, cuviosul Ioan i-a urmat lui Grigorie în Bizanţ împreună cu Sfântul Iosif scriitorul de imnuri. Ei au umblat prin cetate sprijinind şi încurajând drept-credincioşii în faţa ereticilor.

Iosif a fost trimis la Roma pentru a obţine sprijinul Papei dar nu a ajuns acolo fiind capturat şi întemniţat în insula Creta. Cu voia lui Dumnezeu a scăpat din închisoare şi s-a întors în Bizanţ unde a trecut la Domnul ca să-şi ia plata pentru ostenelile şi nevoinţele sale. A fost înmormântat cu cinste de către Sfântul Iosif chiar alătru de părintele şi învăţătorul său Grigorie. După aceea Cuviosul Iosif s-a mutat lângă biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, afară din cetate unde a ridicat o biserică în cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, şi acolo a adus cu cinste moaştele Sfinţilor Grigorie Decapolitul şi pe cele ale bunului său ucenic Ioan.

 

Vezi și: Prognoza meteo pentru duminică, 18 aprilie 2021. Cum va fi vremea în București, potrivit anunțului făcut de meteorologi

Sursa foto: captură video YouTube / Trinitas

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!