Cel mai lung zbor comercial fără escală din lume urmează să fie lansat în 2027. Pasagerii vor petrece până la 22 de ore în aer și vor parcurge peste 17.000 de kilometri fără nicio oprire.
Pentru o asemenea călătorie, compania aeriană pregătește avioane speciale, cu mai puține locuri, mai mult spațiu și chiar zone în care călătorii vor putea face exerciții.
Compania australiană Qantas va inaugura în octombrie 2027 primul zbor direct între Sydney și Londra. Ruta va avea o lungime de 17.015 kilometri, iar durata călătoriei ar putea ajunge până la 22 de ore, potrivit GÂNDUL.
Proiectul a primit numele „Project Sunrise”, o aluzie la faptul că pasagerii ar putea vedea două răsărituri în timpul aceleiași călătorii.
În prezent, recordul pentru cel mai lung zbor comercial regulat fără escală este deținut de Singapore Airlines, pe ruta Singapore-New York. Cursa acoperă aproximativ 15.300 de kilometri și durează aproximativ 18 ore și jumătate.
După lansare, Sydney-Londra le va depăși pe toate. Qantas estimează că eliminarea escalei va reduce cu până la patru ore durata totală a călătoriei față de variantele disponibile în prezent.
Compania pregătește și o altă rută extrem de lungă. Primul zbor direct Sydney-New York, cu o durată estimată la aproximativ 18 ore, ar urma să fie lansat la jumătatea anului 2028.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fprofimedia-1118144723.jpg)
Sursa foto: Profimedia
Cum vor rezista pasagerii unui zbor de 22 de ore
Pentru „Project Sunrise”, Qantas va introduce 12 aeronave Airbus A350-1000ULR, special adaptate pentru călătoriile foarte lungi.
Avioanele vor avea numai 238 de locuri, față de aproximativ 300 în configurațiile obișnuite luate ca reper de companie. Reducerea numărului de pasageri va permite crearea unui spațiu mai generos și amenajarea unor zone speciale dedicate mișcării.
Așa-numitele „zone de wellness” vor fi amplasate între clasele Economy și Premium Economy. Pasagerii vor avea la dispoziție programe de exerciții afișate pe ecrane, mânere pentru stretching, dar și spații pentru hidratare și gustări.
Confortul va fi și mai mare la First Class. Pasagerii vor avea atât un fotoliu, cât și un pat, uși glisante, dulap și spații private de depozitare, precum și un ecran HD de 32 de inci.
O tabletă le va permite să controleze inclusiv iluminarea ambientală, temperatura și umiditatea din spațiul lor.
Avionul a stat deja peste 24 de ore în aer
Pentru a putea parcurge distanțele uriașe fără realimentare, Airbus A350-1000ULR va fi echipat cu un rezervor suplimentar de combustibil de 20.000 de litri, amplasat în partea centrală din spate a aeronavei.
Primul dintre cele 12 avioane destinate „Project Sunrise” a trecut deja printr-un test spectaculos. Aeronava a efectuat recent un zbor fără escală între Melbourne și Toulouse care a durat 24 de ore și 24 de minute.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fprofimedia-1118144843.jpg)
Sursa foto: Profimedia
Primul avion urmează să fie livrat companiei Qantas în aprilie 2027, cu câteva luni înainte de inaugurarea cursei Sydney-Londra.
Planurile pentru cel mai lung zbor comercial din lume au fost anunțate în urmă cu aproape opt ani. Lansarea fusese programată inițial pentru 2025, însă proiectul a fost amânat din cauza problemelor tehnice, a pandemiei și, ulterior, a dificultăților din lanțurile de aprovizionare.
CITEȘTE ȘI: