În ce castel de 5* s-a cazat Prințul Emanuel când a venit în România ca să vâneze urși. Ancheta în cazul lui Arthur continuă | FOTO

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein s-a cazat într-un loc superb din județul Covasna, unde a vânat urși în urmă cu două luni. Într-o nouă declarație, a subliniat că va coopera cu autoritățile române în ancheta deschisă în cazul morții lui Arthur. Scandalul împușcării celui mai mare exemplar de urs brun din România, vânat de Prinţul Emanuel, a pornit în urma dezvăluirilor făcute săptămâna trecută de Asociaţiile Agent Green şi VGT (Austria), care l-au acuzat de braconaj. Pretextul uciderii ursului ar fi fost că elimină o ursoaică din Covasna, care facea stricăciuni în gospodăriile localnicilor.

Prințul Emanuel, cazat la Castelul Mikes

Potrivit unor surse bine informate, Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a fost cazat timp de trei zile în Castelul Mikes, aflat în comuna Zăbala, relatează click.ro. Clădirea deținută de o familie transilvăneană nobilă datează din secolul al XVI-lea, iar în 2005, familia Mikes a cerut restituirea domeniului, după care s-a efectuat construirea ansamblului de clădiri și renovarea parcului.

Zabola Estate – Transylvania, așa cum mai este cunoscut castelul-hotel, se află pe un domeniu privat de 500 de hectare, care include o păşune şi o pădure. Proprietatea cuprinde 2 lacuri, 4 iazuri de pescuit, facilităţi de drumeţii şi călărie, precum şi o saună. Preţul unei nopţi de cazare aici poate depăşi şi 500 de euro, conform sursei citate mai sus.

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a stat la Castelul Mikes, aflat în comuna Zăbala din județul Covasna © Facebook / Zabola Estate, Transylvania

Citește și: Noi informații în cazul uciderii ursului Arthur. Blana animalului, identificată într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc

“Însoţit de ghizi locali de vânătoare, am împuşcat animalul-problemă la 250 de metri de casele dintr-un sat”, a povestit de curând prinţul austriac, precizând că nu ar fi vorba despre Arthur, potrivit krone.at, relatează Ziarul Financiar

Emanuel von und zu Liechtenstein a adăugat în cadrul celui mai recent interviu că poate dovedi acest lucru cu ajutorul imaginilor realizate în timpul partidei de vânătoare. El și-a exprimat regretul pentru “falsa impresie care a rănit sentimentele multor persoane”.

Nu rata: Prințul Emanuel de Liechtenstein, prima declarație după ce a fost acuzat că l-a ucis pe Arthur, cel mai mare urs brun din România + Ellie White s-a implicat în scandalul momentului

Sursa foto: captură video Pro TV & Facebook / Zabola Estate, Transylvania

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!