Acasă » Știri » Rata de infectare a scăzut! Se pregătesc noi măsuri de relaxare

Rata de infectare a scăzut! Se pregătesc noi măsuri de relaxare

De: Alina Nistor 22/05/2021 | 14:13
Rata de infectare a scăzut! Se pregătesc noi măsuri de relaxare

Prim-ministrul a mers la Circul Metropolitan din Capitală, într-o acțiune în care toți membrii Guvernului participă activ la campania de vaccinare. Florin Cîțu a spus că se pregătesc noi măsuri de relaxare.

”Până acum arată foarte bine campania de vaccinare. Vedeţi azi avem un progres, am eliminat obligativatea purtării măştii în spaţii deschise, în spaţii aglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie bună. Cu cât accelerăm campania de vaccinare, e singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, cu atât putem să luăm mai repede măsuri de relaxare. Îi felicit pe colegii mei că au ieşit.

Veţi mai vedea câteva acţiuni ale Guvernului, dar avem nevoie de susţinerea oamenilor şi am văzut oameni care sunt binevoitori şi fericiţi să se vină să se vaccineze. Doar împreună învingem pandemia. Noi facem totul pentru a atinge aceste cifre şi cu cât sunte mai aproape de 30%, atât înseamnă 5 milioane persoane vaccinate, cu atât pandemia este lăsată în urmă. Vom vedea la 1 iunie.

Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile care vor intra de la 1 iunie, dar deja hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă accelerarea campaniei ne va permite, atunci ne vom gândi şi la alte posibile măsuri. Ce s-a aprobat la CNSU nu vom mai scoate de acolo”, a afirmat Florin Cîţu.

Coronavirus România, 22 mai

Până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.031.605 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 455 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 129 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 21.05.2021 (10:00) – 22.05.2021 (10:00) au fost raportate 59 de decese (36 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă etapă. Le așteaptă bogăție și succes
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă...
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește ușor și are un preț accesibil
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește...
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie conroversată
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
De ce au divorțat Gabriela Cristea și Marcel Toader. Bărbatul i-a golit toate conturile bancare
De ce au divorțat Gabriela Cristea și Marcel Toader. Bărbatul i-a golit toate conturile bancare
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu Nicolae Ceaușescu
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu...
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită