Întâlnire „istorică” între Donjuanii de acum un deceniu. Cum i-am filmat pe Adi Mutu & Alex Erbașu

Întâlnire de zile mari între Donjuanii de acum un deceniu. Adrian Mutu și Alexandru Erbașu, prieteni la cataramă încă din vremurile în care erau etichetați drept crai ai Capitalei, au ieșit la un prânz ”stropit” doar cu apă plată, de această dată. Au avut multe de povestit, de vreme ce mâncarea s-a ”topit” repede, dar ei au lungit timpul, cel mai probabil, cu trecutul lor tumultuos, presărat însă și cu pagini de prezent și, poate, chiar de viitor. CANCAN.RO i-a întâlnit și nu a ratat ocazia să-i imortalizeze! Avem imaginile, în exclusivitate!

Cine nu a auzit de Mutu? De driblingul lui, de șutul lui, dar și de femeile care au roit în jurul său precum albinele la cules polen. Alex Erbașu? Nu, nu a dat niciodată la poartă, precum prietenul alături de care s-a destins cu un prânz și o apă plată. Este om de afaceri, lumea spune că e și priceput, precum amicul ”Briliant”, doar că într-un alt domeniu. Ca două picături de apă seamănă, însă, cei doi dacă deschidem albumul ”Femei, file de poveste!” (CITEȘTE ȘI: O DOMNIȘOARĂ ÎN TOATĂ REGULA! CÂT DE MARE S-A FĂCUT FIICA MIJLOCIE A LUI ADRIAN MUTU)

Adi Mutu și Alex Erbașu au luat prânzul împreună

Un prânz de poveste

Cei doi „crai” s-au întâlnit, încă o dată, pentru că o prietenie nu se ”ascunde” doar după telefon. S-au așezat la masă, la un restaurant din Pipera, și au început să depene. Și dacă nici ei nu au ce depăna… Despre fotbal, afaceri… Pentru că vremea aventurilor galante pare să se fi încheiat pentru Adi și Alex. Amândoi sunt la casa lor, cu copii, cu alte priorități. Dar o aducere aminte a ”vremurilor bune” este binevenită mereu. Nimeni nu poate alunga nostalgia. Au comandat. Prânzul a sosit, la fel de repede l-au „rezolvat”. Elegant îmbrăcați, cei doi s-au întins apoi la vorbă. Și, surpriză. A apărut și Ilie Dumitrescu, care nu a putut ”dribla” momentul atât timp când la mijlocul terenului se afla Mutu, așa că și-a tras un scaun și a intrat în „horă”. Nu prea mult, că omul a înțeles că acolo se pune și „țara la cale”, așa că s-a retras, elegant. Nu a fost singurul ”vizitator”, pe la masa lui Mutu și Erbașu trecând și alte nume cunoscute în agitatul București. (NU RATA: ALEX ERBAȘU A DEVENIT TĂTIC PENTRU PRIMA DATĂ! CE NUME A ALES PENTRU BEBELUȘ ÎMPREUNĂ CU SOȚIA LUI)

Mai bine de două ore i-au ținut cei doi pe chelneri în joc de glezne și ar fi continuat, dar, ca-n fotbal și-n afaceri, termenul-limită și-a cerut tributul. S-au ridicat, au plătit, s-au salutat și… rămâne pe altă dată! Fiecare în drumul lui, Adrian Mutu probabil cu gândul la selecționata U21 pe care o conduce – mai nou, are ofertă de la CSU Craiova – Alex Erbașu, la afacerile în derulare.

Adrian Mutu și Sandra Bachici s-au căsătorit acum aproape șase ani

Adrian Mutu și Alex Erbașu au ”cules” celebrele frumuseți ale Capitalei. Acum s-au ”cumințit”

Adrian Mutu și Alex Erbașu au un trecut pe care, dacă-l ascultă, orice bărbat rămâne puțin pe gânduri. Asta dacă nu-l ”lovește”, măcar puțintel, invidia. Vedete, femei de afaceri sau din alte domenii le-au ținut companie și au suferit la despărțire. (VEZI AICI: ADRIAN MUTU A ”DESCINS” LA FRF CU 80.000 € ”LA PURTĂTOR”. ÎN “DOTĂRI” INTRĂ MERCEDESUL AMG GLE 43 COUPE, GEANTA LOUIS VUITTON, DAR ȘI ÎNCĂLȚĂRILE GUCCI)

Adrian Mutu și-a pus verigheta pe deget pentru a treia oară. Și spune că lângă Sandra Bachici, soția mai tânără cu vreo 15 ani, va îmbătrâni. Nu le-a uitat, mai mult ca sigur, pe Alexandra Dinu și pe Consuelo, fostele soții. Dar nici pe handbalista Irina Neagu, pe Anca Nicolae, o fostă vedetă Playboy, pe Laura Andreșan, Diana Munteanu, Catrinel Menghia, Kitty Cepraga, fotomodelul israelian Moran Atias, Aida Yespica, model și prezentatoare TV în Italia, sau pe Martina Stella, cântăreață și actriță tot în Italia.

Alex Erbașu și Andra Iacob au spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile acum patru ani

Alex Erbașu are și el lista lui de „cuceriri”, de pe care nu ar lipsi Diana Munteanu, Delia Matache, Cristina Anescu, Raluca Arnăutu, Loredana Poghircă. Și poate continua. Ba chiar se vorbește, prin târg, ar număra peste 1.000 de femei. Ar fi avut și o tactică perfectă de ”agățat”. Un amic de-ai lui a dezvăluit că afaceristul, poreclit Colin, pentru asemănarea cu actorul american Colin Farell, nu ar fi ”ratat” niciodată! Iar tehnica fină cu care aborda o femeie i-ar fi trezit invidia și lui Mutu.

De patru ani, Alex Erbașu iubește o singură femeie, pe frumoasa Andra Iacob, soția care i-a dăruit o minunăție de băiețel.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare