Noi reguli pe litoral! De ce trebuie să țină cont turiștii și operatorii economici

Noi reguli pe litoral! De ce trebuie să țină cont turiștii și operatorii economici

Miniștrii Sănătății, Economiei și Mediului au semnat un ordin comun, prin care sunt stabilite noile reguli pentru plaje. Astfel, atât turiștii, cânt și operatorii economici trebuie să respecte noile restricții, în caz contra riscând amenzi sau dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Printre noile măsuri se numără menținerea unei distanțe de cel puțin 2 metri între persoane și restricționarea accesului pe plajele aglomerate. De asemenea, este restricționată și vânzare  produselor alimentare neambalate. (CITEȘTE ȘI: 1 IUNIE, ZIUA CARE A VENIT CU NOI MĂSURI DE RELAXARE. LA CE TREBUIE SĂ FIE ATENȚI ROMÂNII)

Mai mult, operatorii economici sau administratorii plajelor trebuie să asigure măsuri de igienizare, de instruire a personalului în contextul specific pandemiei și de monitorizare permanentă a stării de sănătate a lucrătorilor.

Iar în condițiile în care, într-o localitate evoluează focare extinse de COVID-19, se suspendă activitățile de operare a plajelor turistice, în conformitate cu decizia Centrului de Coordonare și Conducere a Intervenției Județean/Municipal, se mai precizează în ordinul comun.

Regulile ce trebuie respectate pe litoral

Principalele reguli ce trebuie să fie respectate pe plajă sunt:

  • Se asigură măsuri pentru respectarea unei distanțe de 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite;
  • Accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menținerea distanței fizice, descurajarea aglomerării și limitarea adunărilor mari;
  • Restricționarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută;
  • Asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate;
  • Stabilirea de culoare unidirecționale, separate, de intrare și de ieșire;
  • Limitarea numărului de angajați care interacționează cu turiștii;
  • Accesul în zonele adiacente interioare trebuie să respecte regulile de distanțare fizică;
  • Trebuie să se mențină o distanță de cel puțin 2 metri între persoane în orice moment. Excepție fac: membri ai aceleiași familii sau dacă siguranța activității de bază necesită o distanță mai scurtă;
  • Instalarea unor bariere fizice la punctele de plată, acestea fiind amplasate între spațiul rezervat personalului care își desfășoară activitatea în unitate și turiști;
  • Servirea clienților se va face de către personalul care își desfășoară activitatea pe plaja concesionată, fără deplasarea clienților în punctele de servire;
  • Se evită, pe cât posibil, servirea de produse neambalate;
  • Echipamentul de plajă trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate între persoane care nu sunt membri de familie; înainte și după fiecare utilizare, echipamentele de plajă vor fi curățate și dezinfectate cu produse biocide avizate;
  • Nu sunt permise activități sportive sau de agreement decât în spații special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii;
  • Personalul care își desfășoară activitatea în unitate, după caz, va purta mască.
  • Nerespectarea acestor măsuri va atrage după sine amenzi contravenționale, sau dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Sursa foto: pexels.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Click.ro
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
Digi24
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
WSJ: Scandalurile se țin lanț de Ambasadoarea SUA în Grecia: Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari unui donator al lui Trump, după ce i-ar fi promis intervenții la FBI, în justiție și la Fiscul SUA: „Toți îmi răspund imediat”
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea