Alertă la Mehadia, în Caraș-Severin! Doi minori, frate și soră, căutați de peste 100 de oameni, după ce au plecat de acasă și nu au mai revenit

Alertă la Mehadia, în Caraș-Severin! Doi minori, frate și soră, căutați de peste 100 de oameni, după ce au plecat de acasă și nu au mai revenit

Este alertă în comuna Mehadia, județul Caraș-Severin, după ce doi minori, frate și soră, au plecat de acasă și nu au mai revenit. Copiii sunt căutați de peste 100 de oameni. În zonă a intervenit inclusiv un elicopter cu o cameră de termoviziune.

Băiatul (5 ani) și sora lui (3 ani) nu au mai revenit la domiciliul lor din satul Globurău, comuna Mehadia, județul Caraș-Severin. Autoritățile au fost sesizate, iar minorii sunt căutați, în prezent, de polițiști, jandarmi, pădurari și localnici.

“Astăzi, 3 iunie, la ora 0.10, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mehadia au fost sesizaţi despre faptul că în cursul serii, în jurul orei 20.00, Frăţilă Florin Gheorghe, de 5 ani, şi Frăţilă Maria Magdalena, de 3 ani, au plecat de la domiciliu şi nu au mai revenit până în prezent.

Imediat după sesizare, la faţa locului au fost direcţionaţi peste 50 de poliţişti, cu mijloacele tehnice din dotare şi câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă Salvamont, pădurari şi localnici, care au demarat activităţile de căutare în localitatea Globurău, în localităţile învecinate, în împrejurimi şi în pădurile din zonă”, informează, joi, IPJ Caraş-Severin.

Minori dispăruți în Caraș-Severin. În zonă a fost trimis inclusiv un elicopter

Joi dimineață au fost angrenate în activitățile de căutare peste 100 de persoane, dintre care 75 de poliţişti, nouă jandarmi, opt pompieri, doi lucrători Salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei şi doi câini de urmă ce aparțin Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

În plus, a fost solicitat ajutorul Inspectoratului General de Aviaţie, care a trimis în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune.

“Momentan, căutările se desfăşoară cu dificultate având în vedere condiţiile existente la faţa locului: arie împădurită extinsă, întuneric şi zonă accidentată”, mai arată sursa citată.

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la cei doi copii dispăruţi sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
Click.ro
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta