Metropola Tv: Cheltuielile lunare ale românilor au crescut mai mult decât veniturile

Cheltuielile lunare ale unei gospodării au crescut în ultimul an cu 371 de lei, ceva mai mult ca veniturile, arată ultimele date ale Institutului Național de Statistică, citat de Metropola TV. Cei mai mulţi bani îi cheltuim pe produse alimentare şi nealimentare, servicii şi facturi. În primele 3 luni ale acestui an, cheltuielile au reprezentat 84,7% din veniturile totale ale unei gospodării.

Dacă ne referim la venituri lunare, acestea au fost în medie de „2.157 lei de persoană, adică puţin peste 5.400 lei pe gospodărie. Puţin peste 68% din acești bani sunt venituri salariale, 10% venituri din prestaţii sociale, iar 7,4% venituri în natură”, potrivit INS. În mediul urban, veniturile sunt cu aproximativ 1.000 lei mai mari decât în mediul rural.

În ceea ce priveşte cheltuielile, acestea sunt de 4.640 lei lunar pe gospodărie. Mai mult de 60% reprezintă cheltuielile de consum și 33,7% impozite și contribuții.

O treime din ce cheltuim se duce pe produse agroalimentare și băuturi nealcoolice, puțin peste 17 % sunt bani pe care îi dăm pe facturi la apă, electricitate, gaze, iar 8,1% sunt cheltuiți pe băuturi alcoolice și tutun.

VEZI CARE SUNT RESTUL DE CHELTUIELI PE CARE ȚI SE DUC BANII?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania