Am aflat sumele amețitoare pe care le cere Theo Rose pentru cântări!

Fie că vorbim de nunți, botezuri sau aniversări, Theo Rose a devenit una dintre preferatele oamenilor cu bani atunci când vine vorba de evenimente în familiile lor. Pentru fiecare reprezentație, artista primește bani frumoși, pe care, trebuie să recunoaștem, îi merită cu prisosință. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, sumele pe care cântăreața le solicită pentru a întreține atmosfera în localurile unde este invitată.

La doar 23 de ani, Theo Rose a devenit o artistă cunoscută, cu mulți fani. În copilărie a cântat muzică populară, iar acum face spectacol interpretând manele. Florin Salam este, de departe, cel mai răsunător nume cu care a colaborat până în prezent. Cu timpul, conturile din bancă i s-au rotunjit simțitor, în special datorită faptului că foarte mulți oameni cu putere financiară au ajuns să o adore și nu concep o petrecere fără prezența ei.

Ce tarife solicită Theo Rose

Potrivit informațiilor CANCAN.RO, Theo Rose percepe, pentru evenimentele la care ia parte, sume ce ajung la ordinul miilor de euro. Motiv pentru care nu trebuie să surprindă faptul că, în doar câteva luni, artista a adunat o mică avere. Astfel, pentru o reprezentație de 45 de minute, cântăreața de muzică de petrecere solicită 4.000 de euro. Tariful crește proporțional cu durata spectacolului pe care se obligă prin contract să-l susțină.

(VEZI AICI: THEO ROSE ȘI BOGDAN DE LA PLOIEȘTI, LUAȚI PRIN SURPRINDERE DE DEDICAȚII ÎN VALOARE DE ZECI DE MILIOANE ÎNTR-UN CLUB DIN BUZĂU | VIDEO)

Pentru două reprezentații a câte 45 de minute, Theo Rose cere 5.000 de euro, în timp persoanele care vor reprize nelimitate din partea ei trebuie să scoată din buzunare 6.000 de euro. Show-ul este, în toate situațiile, garantat. De precizat că, în București, artista și echipa sa nu solicită cazare. Însă în local, organizatorul trebuie să rezerve o masă special pentru ea, colegii de trupă, manager și ceilalți oameni din staff. Informațiile au fost confirmate, recent, pentru site-ul nostru, de Cătălin Rotaru, impresarul artistei.

Theo Rose și echipa vin cu instrumentele lor, cu absolut tot ce e necesar pentru a ieși spectacol, însă au pretenția ca sonorizarea din spațiul unde are loc evenimentul să fie super bună.

Theo Rose, una dintre cele mai de succes artiste din noua generație (sursa foto: facebook)

“Când am cântat manele, au aruncat cu bani în mine”

Theo Rose a realizat deja mai multe melodii în colaboare cu cântăreți de muzică de petrecere cunoscuți și are planuri mari pentru viitor, în special că din manele se câtigă foarte bine.

“Când am cântat manele, a fost pentru prima dată când au aruncat cu bani pe mine. Prima dată am cântat o manea cu Jean de la Craiova, apoi cu Florin Salam, Bogdan de la Ploiești, cu care m-au și cuplat, și cu Jador. Pe mine nu mă deranjează să cânt manele. Știu că m-a judecat multă lume. Dar s-au mai schimbat gusturile noii generații acum”, a declarat, recent, Theo Rose.

(NU RATA: „REGINA” LUI FLORIN SALAM, „ZEIȚĂ” PRINTRE ȘOFERIȚE + ADEVĂRUL DESPRE „TRANSFORMĂRILE” NICOLETEI LUCIU)

Se iubește cu nepotul lui Nea Mărin

Anul trecut, Theo Rose, pe numele din buletin Theodora Maria Diaconu, a intrat în competiția “Bravo, ai stil! Celebrities”. A ajuns până în finală, pe care a pierdut-o. A absolvit Liceul Dinu Lipatti din București și, în trecut, pe când era elevă, a fost coprezentatoarea show-ului KIDSing’ de la Kanal D. De mai bine de patru ani, artista se iubește cu Alex, nepotul lui Nea Mărin. Nu are, însă, gânduri de măritiș.

“N-am așteptat o reacție anume de la părinții mei. E frumos, e deștept, e bine făcut, ce puteau să zică? Mama m-a înțeles. Eu am fost mereu cu bun-simt și am mers cu Alex acasă. Într-o seară le-am făcut cunoștință pur și simplu. Am avut puține emoții cu tata. Dar i l-am prezentat și tata a spus: ‘Eu sunt taică-său’. Tata îmi spune că el mai vrea să facă o fată, că noi ne ducem la casele noastre. Deocamdată nu vreau să mă mărit”, a declarat, în urmă cu ceva timp, Theo Rose.

Theo Rose, alături de iubitul ei, Alex, nepotul lui Nea Mărin

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!