Christina Ricci este însărcinată pentru a doua oară! Actriţa a făcut anuţul cel mare: „Viața continuă să se îmbunătățească”

Christina Ricci, considerată una dintre cele mai talentate şi frumoase actirţe de la Hollywood este însărcinată pentru a doua oară. Vedeta a fost cea care a împărtăşit fericita veste cu fanii săi pe reţelele de socializare.

Actriţa în vârstă de 41 a dezvăluit pe Instagram marți, faptul că va aduce pe lume cel de-al doilea copil. Blondina a publicat totodată şi prima fotografie cu micuţul său, cel mai probabil de la una dintre ecografii.

„Viața continuă tot mai bine. ?“, a scris actriţa în dreptul imaginii.

De asemenea şi iubitul vedetei, hairstylistul Mark Hampton, a publicat o fotografie, dar şi acelaşi mesaj pentru a face marele anunţ, semn că momentele dificile din viaţa celor doi au rămas în trecut.

Comentariile nu au întârziat să apară, fanii celor doi i-au asaltat cu mesaje frumoase în care îşi exprimă bucuria pentru evenimentul fericit prin care trece cuplul.

„Oh, Doamne !!!” /„Minunat ❤️❤️❤️” /„FELICITĂRI ???”, câteva dintre comentariile internauţilor.

Christina Ricci a divorţat

Actrița a trecut prin clipe grele, după ce a luat decizia de a se despărți de James Heerdegen, bărbatul cu care a avut o căsnicie de şapte ani. În fața instanței și-au motivat decizia prin „probleme ireconciliabile”, însă adevărul ar fi cu totul altul!

Vedeta nu a mai suportat abuzurile din partea soţului său şi astfel a cerut ajutorul autorităților pentru a o proteja de bătăile crunte la care era supusă. Se pare că relația s-ar fi deteriorat mai mult pe durata pandemiei de coronavirus.

Mai mult decât atât, deşi cei doi păreau că formează un cuplu fericit, în urmă cu ceva timp, poliția din Los Angeles a primit un apel disperat, legat de un caz de violență domestică din zona Woodland Hills. Victima, din păcate, era chiar actriţa Christina Ricci. În urma intervenției, vedeta a obţinut un ordin de restricţie împotriva fostului soţ. Bărbatul nu a fost totuși arestat, dar a fost obligat să părăsească locuinţa conjugală.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!