Andra şi Cătălin Măruţă sărbătoresc 13 ani de relaţie! Cum au fost surprinşi cei doi

Andra şi Cătălin Măruţă au împlinit 13 ani de căsătorie şi se iubesc la fel de mult ca în prima zi. Relaţia celor doi a fost supusă multor teste de-a lungul anilor, însă, în ciuda momentelor grele prin care au trecut, dragostea lor a învins întotdeauna. Sunt părinţii a doi copii, David şi Eva şi nu ezită să îşi facă declaraţii de dragoste în public, ori de câte ori au ocazia.

Celebra artistă a fost cea care a anunţat fericitul eveniment pe pagina sa de Instagram. Andra a publicat câteva fotografii din vacanţa în care au plecat recent, împreună cu cei doi copii, iar în dreptul imaginilor a scris mesajul „De 13 ani! ❤️”.

Vedeta este un exemplu de urmat pentru toate doamnele și domnișoarele şi asta pentru că, a reuşit întotdeauna să îşi împartă timpul între viaţa personală şi carieră. Niciodată nu îşi neglijează familia, se ocupă de programul micuţilor şi de activităţile acestora, dar în acelaşi timp nu îşi neglijează nici relaţia cu partenerul său.

Cum se înţele Andra cu soţul său, după 13 ani

Andra a mărturisit faptul că unul dintre secretele căsniciei sale este încrederea. Mai mult, niciunul nu este gelos, ci au o relație solidă și bazată pe înțelegere, dar mai ales pe iubire.

„Niciunul dintre noi nu este posesiv sau gelos peste măsură. Suntem siguri pe noi, acesta cred că este motivul. Simțim că este o alegere să fim unul cu celălalt, nu trebuie să ne „păzim” partenerul, să fim vigilenți și să nu îl lăsăm să se îndepărteze de noi.

Suntem în primul rând buni prieteni, suntem confidenți, ne facem să râdem, ne cerem sfatul în multe privințe”, a mai spus artista pentru aceeași sursă citată.

În acelaşi timp, așa cum era și normal, căsnicia Andrei cu prezentatorul TV îi are ca prioritate pe cei doi copii ai lor. Artista spune că se vede pe ea și pe soțul ei în propriii copii: „Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat.

Devin oameni mari cu fiecare zi care trece. Este emoționant și revelator: eu și Cătălin ne vedem uneori în oglindă privindu-i pe Eva și David pentru că ei fie ne seamănă în anumite privințe, fie ne imită comportamente.”

 

Sursă foto: Instagram

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute