Acasă » Trending » N-ai fi crezut! Ce a solicitat un cetățean la Primăria municipiului Vaslui. Edilul a rămas surprins

N-ai fi crezut! Ce a solicitat un cetățean la Primăria municipiului Vaslui. Edilul a rămas surprins

De: Eliza Popescu 17/08/2021 | 14:21

Edilul municipiului Vaslui a rămas surprins, după ce un cetățean a făcut o solicitare la primărie. Ce îi cerea acestuia să facă?

Un caz mai puțin întâlnit! Primarul municipiului Vaslui a primit o solicitare mai puțin obișnuită din partea unui cetățean, și anume să taie un copac, deoarece arborele ”îi bate în geam”, astfel că ”îi strică masa din bucătărie”. Edilul municipiului Vaslui a continuat să povestească o altă solicitare pe care o primise din partea unei persoane, și anume să i se plătească televizorul, după ce cablul antenei (antena fiind poziționată într-un tei) a fost întins, după ce arborele a crescut. Astfel că, televizorul căzuse în cameră.

I-a picat televizorul de pe masă, pentru că îi crescuse arborele

“Sunt unii care solicită să le tai teiul imediat pentru că îi bate copacul în geam, iar dacă îi bate în geam, îi strică masa din bucătărie. Numai că, pentru a tăia un copac trebuie făcută o documentație, trebuie obținute niște avize. În anii din urmă a venit o persoană la primărie să ceară să-i plătim televizorul. Mi-a zis că avea televizorul pe masă când a plecat în concediu, iar antena era pusă în tei. Copacul, cât timp a fost el plecat, a crescut, a întins cablul tv, iar din cauza asta a căzut televizorul de pe masă.

Vorbesc cât se poate de serios. M-am uitat și eu la el și l-am întrebat de care televizor era. Noroc că era unul pe lămpi și era mai ieftin. Întâmpinăm situații de nici nu vă închipuiți”, a povestit edilul, arată vremeanoua.ro.

sursă foto: pixabay

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 4 ani
Parteneri
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a rupt tăcerea despre relația intimă cu milionarul
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
Tabloidele AU PRINS-O în fapt! Ce a FĂCUT fosta lui Dorian Popa cu trei bărbați: TOTUL a apărut pe net
Tabloidele AU PRINS-O în fapt! Ce a FĂCUT fosta lui Dorian Popa cu trei bărbați:...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare și va trebui să-și plătească greșelile din trecut
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă....
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”! Bărbatul are 57 de ani și locuiește la țară
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența dintre noi două este că eu am căutat atenția unui singur bărbat, nu la 3.”
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două ingrediente
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două...
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Anunţul momentului! Irinel Columbeanu a plecat din azil
Anunţul momentului! Irinel Columbeanu a plecat din azil
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Semnal de alarmă: Antisemitismul creşte dramatic la nivel mondial
Semnal de alarmă: Antisemitismul creşte dramatic la nivel mondial
Este o veste devastatoare. Un celebru actor a murit la doar 38 de ani
Este o veste devastatoare. Un celebru actor a murit la doar 38 de ani
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre noua lui parteneră
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte puțin, în fiecare zi”
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat!...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Tradiții și obiceiuri pentru a doua zi de Paște: Ce este bine să faci în Lunea Albă
Tradiții și obiceiuri pentru a doua zi de Paște: Ce este bine să faci în...
Flick și soția lui, Denisa Filcea, și-au surprins fanii de Paști. Cât de mare a crescut fiica lor
Flick și soția lui, Denisa Filcea, și-au surprins fanii de Paști. Cât de mare a...
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum și aceste beneficii
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum...
Ce zodii au noroc în luna mai. Cum afli ziua norocoasă în 2024, în funcție de zodie
Ce zodii au noroc în luna mai. Cum afli ziua norocoasă în 2024, în funcție...