Meko și Romeo Vasiloni l-au pus la zid pe Lorenzo de la Insula Iubirii: „Cum s-o lași pe nevastă-ta să fie dominatoare”

Lorenzo, iubitul Nattashei de la Insula Iubirii, a ajuns în centrul unei discuții savuroase între Meko și Romeo Vasiloni, în platoul emisiunii CANCAN pe insulă. Cei doi au analizat dinamica cuplului și nu au ratat ocazia să-l ironizeze pe concurent pentru felul în care se desfășoară relația lui cu Nattasha. Concluzia? Simplă! Din punctul lui Meko de vedere, Nattasha este cea care dictează în relație, iar Lorenzo nu are meseria potrivită. 

Glumele au continuat pe aceeași temă, Meko imaginându-și o situație în care Nattasha ar putea ocupa inclusiv rolul de șofer, în timp ce Lorenzo ar rămâne în postura celui care trebuie să țină pasul cu partenera sa. Discuția a ajuns astfel la dinamica de putere din cuplu și la faptul că, în cazul lor, Nattasha pare să fie cea care dictează ritmul. Discuția s-a extins apoi asupra întregului sezon de la „Insula Iubirii”. Romeo Vasiloni a remarcat că, în acest sezon, femeile par să fie mai hotărâte și să aibă un rol mai dominant în relații, în timp ce bărbații sunt mult mai rezervați. Fosta ispită a identificat totuși o excepție printre concurenții sezonului. Emsiunea CANCAN pe insulă poate fi urmărită în fiecare luni și marți, de la ora 21.30, pe canalul de YouTube CANCAN.

Meko și Romeo Vasiloni l-au pus la zid pe Lorenzo de la Insula Iubirii

Meko: Du-te, ia-o în dreapta, să fie copilotul tău pe tractor.

CANCAN.RO: E potrivită Nattasha de copilot?

Meko: Să conducă ea tractorul. Dar cum să fii șofer pe tractor și s-o lași pe nevastă-ta să fie dominatoare, să bată bărbați.

Meko și Romeo Vasiloni îl ironizează pe Lorenzo

CANCAN.RO: Pe excavator, nu tractor.

Meko: E rău, nu sunt de acord cu asta, să nu-i văd. El merge pe excavatorul ăla și în același timp, îl bate pe unul. Cum mai merge el pe excavatorul ăla?

CANCAN.RO: Lorenzo are și trei copii, a fost căsătorit.

Romeo Vasiloni: Ea îi acceptă și copiii.

Meko: Păi cum să nu accepți copiii?

Romeo Vasiloni: Dar el ce meserie trebuia să aibă, ca să fie potrivit pentru ea?

Meko: Să fie șmecher. Trebuia să aibă orice altă meserie.

CANCAN.RO: Ei locuiesc în Londra, nu în România, acolo sunt și alte concepții.

Meko: Înseamnă că ea e șefa, nu are cum.

Romeo Vasiloni: Și eu zic că în sezonul acesta, femeile sunt mai mult cele care conduc. Bărbații sunt foarte rezervați, în afară de Prințul.

Meko: Păi le e frică. Ea conduce, te-ai nenorocit.

NU RATA – Lorenzo, reacție după criticile primite la Insula Iubirii. Ce le transmite celor care l-au acuzat că nu se implică în viața copiilor: „Faceți dramă pentru nimic” 

Singura ispită de la Insula Iubirii care îl cunoștea pe Lorenzo înainte să ajungă în Thailanda: „Am și ieșit împreună”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Click.ro
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Graba de final a Guvernului Bolojan. 14 Hotărâri de Guvern dintr-un foc, într-o singură zi. De la dublarea amenzilor CNA până la eliberarea unui subprefect din funcţie şi aprobarea unei steme de comună
Gandul.ro

SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!