Radu Sîrbu, surpriză uriaşă pentru fani. Artistul a dezvăluit când se reuneşte trupa O-ZONE

Trupa O-ZONE s-a înființat în 1999 şi a devenit imediat celebră cu melodiile ”De ce plâng chitarele” sau ”Dragostea din tei”, pe care tinerii se distrează chiar şi în prezent. Pentru că au fost foarte iubiţi de public, cei trei componenţ ai formaţiei au fost întrebaţi în repetate rânduri când vor mai urca pe scenă în această formulă. Radu Sîrbu a răspuns întrebării fanilor şi a dezvăluit când şi dacă acest lucru este posibil.

Deși a fost considerat cel mai de succes grup din Europa în anul 2004, artiştii de la O-Zone s-au despărțit pe 13 ianuarie 2005. Aceştia s-au lansat fiecare în proiecte individuale, carierele lor continuând solo.

Cum arată viaţa lui Radu Sîrbu în prezent

În cadrul unui interviu recent, artistul a dat detalii despre viaţa sa privată. Bărbatul a recunoscut faptul că în pandemie a trăit o perioadă dificilă, însă i s-au întâmplat şi lucruri bune totodată. Mai exact, acesta şi-a dat seama care sunt cu adevărat priorităţile sale.

CITEŞTE ŞI: ANA, MĂRTURISIRE-BOMBĂ DUPĂ APROAPE 20 DE ANI DE MARIAJ CU RADU SÎRBU: “AM PRONUNȚAT CUVÂNTUL DIVORȚ”. EI AU TREI COPII ÎMPREUNĂ ȘI LE CALCĂ PE URME

În acelaşi timp, vedeta a ţinut să sublinieze faptul că niciodată nu s-a gândit să se reprofileze și speră să nu fie cazul vreodată, pentru că iubeşte ceea ce face.

”Sunt artist solo și producător muzical de peste 16 ani, am produs/compus muzică pentru mulți artiști de la noi, dar și din străinătate. Conduc alături de Sianna propriul label muzical independent Rassada Music și avem un portofoliu de piese și colaborări destul de vast de-a lungul timpului…”, a spus el pentru Impact.

Se reunește trupa O-ZONE?

Radu Sîrbu a vorbit şi despre cel mai discutat subiect în rândul fanilor săi. Acesta a explicat despre O-ZONE faptul că încă există, chiar dacă atât el, cât şi colegii săi, Dan Bălan și Arsenie Todiraș nu mai sunt într-un grup activ.

Cât despre reunirea trupei, artistul a spus că nu exclude acest lucru, în cazul în care timpul îi va permite.

”Pe platformele de streaming online suntem în continuare ascultați la fel de mult cum sunt și artiștii actuali care activează în prezent. Pentru asta sunt extrem de recunoscător fanilor noștri care nu ne-au uitat și sunt activi la fel ca și în timpul de glorie.

Probabil vom mai reveni pentru fanii noștri cu un concert când va fi cazul. Momentan sunt destul de implicat în proiectele mele actuale și trăiesc în prezent chiar dacă am un trecut de care sunt extrem de mândru și recunoscător. Da, ocazional mai vorbim ca niște foști colegi de trupa. Cu Dan Arsenie avem și o colaborare recentă, o piesă care se numește «Lay Down»”, a mai spus Radu Sîrbu pentru sursa citată.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri