Când începe Vlad, sezonul 4? Pro TV tocmai a anunţat că e ultimul sezon

Când începe Vlad, sezonul 4?  Pro TV tocmai a anunţat că e ultimul sezon

Când începe Vlad, sezonul 4? Pro TV tocmai a anunţat că e ultimul sezon. Serialul Vlad a avut premiera în data de 25 februarie 2019. Acum, pelicula românească a ajuns la cel de-al patrulea sezon, fiind ultima parte a serialului. 

Serialul Vlad a ajuns la final. Cei de la Pro TV se pregătesc să ruleze și cel de-al patrulea sezon, fiind ultimul. Producția, care îl are în rol principal pe actorul Adrian Nartea, susțin că ultimul sezon va rula din toamnă, pe micile ecrane. Sloganul care anunță încheierea serialului este ”La final totul se plătește”. Filmările pentru ultimul sezon a început în data de 7 iunie, anul acesta. Cel de-al treilea sezon s-a terminat în luna noiembrie, 2020. Cel de-al doilea sezon a fost realizat cu bani de la Guvern, postul de televiziune primind 4.2 milioane de lei.

„În cel de-al patrulea sezon și ultimul, Vlad trebuie să dea cărțile pe față și să demaște adevărul, păstrând în minte faptul că la final, totul se plătește! Cine îi va fi alături, cum vor reacționa cei care l-au cunoscut când vor afla că Adrian a fost acolo în toată această perioadă de timp și cum se va scrie ultimul capitol al poveștii lui?

Este un ultim sezon al extremelor, unde se vor împerechea dragostea și moartea, răzbunarea și iertarea, acțiunea și suspansul, luxul și neajunsul, personaje noi cu cele deja arhicunoscute”, spun cei de la Pro TV, scrie paginademedia.ro.

Când începe Vlad, sezonul 4? Pro TV tocmai a anunţat că e ultimul sezon

Producția Vlad este adaptată după un serial turcesc, Ezel. Serialul este regizat de Jesus del Cerro, iar scenariul a fost scris de Filip Columbeanu și Radu Potcoavă. Actorii care fac parte din producție:

Adrian Nartea – Vlad Pop
Anghel Damian – Adrian Anuței
Olimpia Melinte – Eliza Dragomir
Diana Sar – Roxana Stamate
Andrei Aradits – Ștefan Dragomir
Emilian Oprea – Leo Cazacu
Constantin Cotimanis – Cezar Cristoloveanu, zis „Inginerul”
Monica Bîrlădeanu – Carla
Tudor Oprișan – Matei
Dan Condurache – Titi, tatăl Elizei (decedat)
Ion Haiduc – Petre Anuței (nea Petre), tatăl lui Adrian
Aura Călărașu – Maria Anuței (tanti Maria), mama lui Adrian
Ștefan Iancu – Răzvan Anuței, fratele lui Adrian
George Piștereanu – Tibor (decedat)
Victoria Răileanu – Micky
Letiția Vlădescu – Nela
Dani Popescu – Barbu
Elvira Deatcu – Delia, soția lui Cezar
Anda Sârbei – Iulia, fiica Deliei
Tudor Chirila – Marcel Dragoi, politician
Raluca Aprodu – Ivana Dragoi, sotia lui Marcel Dragoi, antreprenoare
Marius Manole – Procurorul

Până la începerea ultimului sezon 4 Vlad, telespectatorii pot revedea, pe Pro TV, în reluare, cel de-al treilea sezon. Acesta este difuzat de luni până joi, de la orele 23:45.

Sursă foto: arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!