Vacanța pe litoral nu mai este un lux! Cu cât vor scădea prețurile începând cu 1 septembrie

Știri
Vacanța pe litoral nu mai este un lux! Cu cât vor scădea prețurile începând cu 1 septembrie

Chiar dacă vara a ajuns la final, vremea caldă îmbie turiștii la mare, la plajă, la spare. În plus, în luna septembrie, tarifele la cazare vor scădea începând cu 1 septembrie, astfel că o vacanță de câteva zile la mare nu va mai fi un lux.

Odată cu programul ”Litoralul pentru toți”, cazarea pe litoralul românesc se va ieftini cu până la 70% de la 1 septembrie. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte, potrivit antena3.ro.

Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârful de sezon, anunță hotelierii. Programul ajuns la ediția cu numărul 39 se va desfășura în perioada 1 – 30 septembrie.

Prin programul „Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn și costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziționează un sejur de minimum 5 nopți.

Cum va fi vremea în luna septembrie pe litoral

În Dobrogea, vremea va fi caldă în zilele de 31 august şi 1 septembrie, cu temperaturi maxime de 26…28 de grade şi minime de 15…19 grade, iar o răcorire se va resimţi în perioada 2 – 4 septembrie, când ziua vor fi 21…23 de grade, iar noaptea 11…16 grade. Ulterior, temperaturile vor fi în creştere uşoară, caracterizând în general un regim termic peste cel normal pentru prima jumătate a lunii septembrie.

Regimul pluviometric va fi deficitar, ploi în general slabe fiind posibile doar pe suprafeţe mici în după-amiaza zilei de 1 septembrie şi posibil în perioada 6- 7 septembrie.

Sursa foto: Pexels.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!