Cove, prima apariție publică după ce a semnat cu Prima TV. Prezentatorul, revedere emoționantă cu o fostă colegă de breaslă

Cove, prima apariție publică după ce a semnat cu Prima TV. Prezentatorul, revedere emoționantă cu o fostă colegă de breaslă
sursa FOTO: Facebook

Cove a avut prima apariție publică după ce a semnat cu Prima TV. Prezentatorul TV s-a revăzut cu o fostă colegă de breaslă.

În seara de 2 august a avut loc premiera filmului „Pup-o, mă! 2 – Mireasă nebună”, cel în care Lora are rolul principal. Iar Cove nu a putut să nu-i fie alături fostei sale colege de platou. Îmbrăcat la patru ace, prezentatorul TV a felicitat-o și îmbrățișat-o cu patos pe artistă.

Lora a fost extrem de fericită de revedere și l-a pupat pe obraz pe Cove. La premieră, Cove s-a întâlnit și cu alți colegi de breaslă, cu care a schimbat câteva vorbe și impresii. Ba chiar a oferit și câteva interviuri și a afirmat în cadrul evenimentului faptul că acum face parte din echipa Prima TV. (CITEȘTE ȘI: PRIMA REACȚIE A ADELEI POPESCU, DUPĂ CE COVE A PĂRĂSIT EMISIUNEA ”VORBEȘTE LUMEA”: ”VIAȚA MERGE MAI DEPARTE!”)

Cove și Lora, revedere emoționantă (sursa FOTO: Instagram)

Cove va prezenta ”Flash Monden”

După ce și-a anunțat plecarea din trustul Pro TV, Cove a semnat un contract cu alt post de televiziune. Din 13 septembrie, de la ora 19:30, acesta va reveni pe micile ecrane și împreună cu Diana Bart va prezenta emisiunea ”Flash Monden”, la Prima TV.

Încrezător în noul proiect, Cove abia așteaptă să revină pe micile ecrane la postul cu care a mai colaborat în urmă cu câțiva ani. (VEZI ȘI: CU CINE A FOST ÎNLOCUIT COVE LA „VORBEȘTE LUMEA”! ADELA POPESCU ARE DOI COLEGI NOI. „MĂ BUCUR SĂ MĂ ALĂTUR ECHIPEI”)

„Sunt bucuros să fiu, la debut de toamnă, parte a unei echipe tinere şi entuziaste. Revin cu drag în locul în care m-a simțit atât de bine. M-am bucurat să revăd prieteni vechi, dar şi să îmi fac prieteni noi. Şi cred că voi face, alături de Diana, o echipa de senzaţie. Îi aştept pe bunii mei, cum îmi place să le spun prietenilor mei din faţa micului ecran, de luni până vineri şi duminică seară să povestim despre toate mondenităţile de la noi şi de peste hotare. Vom face să fie o întâlnire dorită şi memorabilă”, a declarat Cove pentru Paginademedia.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!