Cum a reacţionat Fulgy, când a citit despre „divorţul” Oanei Zăvoranu de a Alex Ashraf? În urmă cu două luni spunea că vrea să fie cu ea

Fulgy de la Clejani o nouă reacţie în ceea ce o priveşte pe Oana Zăvoranu. Zilele trecute artistul îi făcea declaraţii de dragoste brunetei, dezvăluind în mediu online că doar vedeta l-ar putea ajuta să se refacă.

Fulgy de la Clejani a trecut prin câteva momente dificile în ultima perioadă. Tânărul artist a fost prins la volan sub influența drogurilor, ba a fost implicat în mai multe scandaluri cu diferite vedete din România.

În schimb, fiul Clejanilor a revenit la sentimente mai bune în ultimele zile. Acest lucru ar putea să i se datoreze Oanei Zăvoranu. Mai exact, Fulgy a spus pe contul său de Instagram că și-ar dori ca vedeta să spună că vrea să fie cu el.

CITEŞTE ŞI: CUM VREA OANA ZĂVORANU SĂ ÎNLĂTURE ZVONURILE DIVORŢULUI DE ALEX ASHRAF: “SUNTEM NOI DOI”

„Doamne, în sfârșit mă pun și eu să dorm, după două-trei zile de nesomn în care am țipat. Vreau doar să mă trezesc cu vocea mea la loc ca să pot să zbier și Oana Zăvoranu să-mi zică că vrea să fie cu mine.”, a spus Fulgy pe Instagram, aproape rămas fără glas.

Fulgy de la Clejani o nouă reacţie la adresa Oanei Zăvoranu

Tânărul artist pare că nu vrea să renunţe atât de uşor la inima Queridei. Astfel, recent Fulgy i-a lăsat vedetei un comentariu pe pagina sa de Instagram.

 

Fulgy o nouă reacţie la adresa Oanei Zăvoranu

Acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora Zăvo şi Alex ar divorţa.

Oana Zăvoranu a dezmințit însă zvonurile și a spus că totul merge ca pe roate în căsnicia ei: „Noi suntem mai bine ca niciodată, ne ocupăm de lucruri serioase, avem grijă de Clinica noastră care este copilul nostru iubit ❤️?❤️
Suntem fericiți, ca la sfârșitul fiecarei zile ne rezolvăm treburile într-o lume din ce în ce mai anormală, ne vedem de proiectele în derulare, care mulțumim lui Dumnezeu sunt destule și vă vor bucura pe cei buni și normali, ne trăim din plin frumoasa noastră poveste de dragoste (…) o căsnicie care nu se clatină deloc și un viitor împreună care sună bine de tot ?”, 
a dezvăluit Oana Zăvoranu pe Instagram.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea