Loredana Groza, dragoste cu năbădăi! Cine a fost primul bărbat de care s-a îndrăgostit artista. „Mi se părea cel mai cool”

Loredana Groza, dragoste cu năbădăi! Cine a fost primul bărbat de care s-a îndrăgostit artista. „Mi se părea cel mai cool”

De mai bine de 20 de ani, Loredana Groza are o căsnicie fericită. Însă, artista a mărturisit că primul bărbat de care s-a îndrăgostit nu a fost actualul său partener, ci un tânăr cameraman, ce o filma la concerte. Cei doi au împărtășit primul sărut, chiar după unul dintre spectacole.

În urmă cu ceva timp, Loredana Groza a dezvăluit cine a fost primul bărbat ce i-a stârnit fluturași în stomac. Se pare că este vorba despre un tânăr ce făcea parte din echipa ei și se ocupa cu filmatul în timpul concertelor. Acesta o privea mereu pe artista prin obiectivul camerei, iar „privirile” lui insistente nu i-au scăpat Loredanei Groza. (CITEȘTE ȘI: LOREDANA GROZA, FOTOGRAFIATĂ GOALĂ ÎN CADĂ. IMAGINEA CARE A FĂCUT SPECTACOL PE INSTAGRAM | FOTO )

Așa că, artista nu a mai stat mult pe gânduri și a trecut la acțiune. Potrivit spuselor cântăreței, în cadrul unui festival de la Mamaia, chiar imediat după concert, cei doi au împărtășit primul sărut. Povestea de dragoste a fost una intensă, de scurtă durată, adolescentină.

„La Festivalul de la Mamaia m-am pupat prima dată, de fapt a doua oară. Cu domnul care mă filma. Nu m-am gândit la ceva, mi se părea cel mai cool. Și era o relație din asta…, el mă vedea prin cameră, dar mi se părea o chestie așa, că mă băga în seamă, mă filma pe sub fustă.”, a povestit Loredana Groza acum ceva timp, într-un interviu acordat Andreei Esca.

Loredana Groza, despre viața amoroasă

În același interviu, Loredana Groza a vorbit mai multe despre viața amoroasă. Artista a mărturisit că nu a avut prea multe povești de dragoste, iar în ceea ce privește plăcerile corporale și-a făcut debutul mai târziu. Cântăreața a declarat că nu putea vorbi deschis cu mama sa despre aceste lucruri, motiv pentru care a fost mereu mai reticentă.

„Eu am fost întârziată cu s***l. Ca să o spun pe șleau, și maică-mea credea că cine știe, că eu o să fac vreo chestie. Voiam să-i zic, dar nu puteam, că pe vremea aia nu puteai să vorbești nimic cu părinții.

Mi se părea horror să vorbești ceva de s*x sau că te-ai pupat, cum vorbește fii-mea cu mine acum – ‘Mama, m-am îndrăgostit de cutărică’. Dar eu, să îi zic mamei că-mi place de vreunul, mi se părea imposibil. Mă duceam la reuniuni sau la discotecă la Onești, că se duceau prietenele mele, dar nu mă interesau băieții.”, a mai povestit Loredana Groza.

(VEZI ȘI: LOREDANA GROZA, CRITICATĂ DUR DE INTERNAUȚI DIN CAUZA ASPECTULUI FIZIC. CUM A REACȚIONAT ARTISTA)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!