Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu! La cât a ajuns rata de infectare

Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu! La cât a ajuns rata de infectare

Tot mai multe județe intră în scenariul roșu, ca urmare a numărului mare de infectări. Astăzi, municipiul Constanța a depășit pragul de 3 la mia de locuitori, trecând în scenariul roșu.

Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu, asta după ce rata de infectare a ajuns la 3,16 cazuri la mia de locuitori. Mai exact, în municipiu, în ultimele 14 zile au fost raportate în total 981 de cazuri noi. Astfel, din cauza faptului că pragul de trei la mia de locuitori a fost depășit, certificatul verde devine obligatoriu.

Ieri, 24 septembrie, alte trei județe au intrat în scenariul roșu, respectiv Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș. În localitățile în care rata de infectare este peste 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie accesul în restaurante, săli de spectacole sau evenimente se poate face pe baza certificatului verde COVID.

(CITEȘTE ȘI: SITUAȚIE CRITICĂ! DOAR 12 PATURI ATI MAI SUNT LIBERE ÎN TOATĂ ȚARA PENTRU PACIENŢII BOLNAVI DE COVID-19)

Peste 400 de localități în scenariul roșu

Numărul localităților din România unde se înregistrează o incidență de peste 3 la mia de locuitori a ajuns vineri la 417, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. Pe listă se află 357 de comune și 60 de orașe

Dintre cele 60 de oraşe, 11 au incidenţă de peste 5 la mia de locuitori. Iar dintre cele 357 de comune, 91 au incidenţa infecţiilor cu SARS-CoV-2 de peste 5 la mia de locuitori. Ce mai ridicată valoare a fost înregistrată în comuna Cătina, judeţul Cluj cu o incidenţă de 12,08 la mie.

După ce o localitate atinge incidența de 3 la mia de locuitori este necesară convocarea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență pentru adoptarea de măsuri de prevenție și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, în conformitate cu prevederile Hotărârilor CNSU și a celor de guvern în vigoare, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

(VEZI ȘI: ROMÂNIA, FOCARUL COVID AL EUROPEI. UE CERE CARANTINAREA ȚĂRII NOASTRE?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
Gandul.ro
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta