Mama lui Leo de la Strehaia, în carantină în închisoare, fiind infectată cu noul coronavirus! ”Pe Patroana a condamnat-o la moarte”

• Trending
Mama lui Leo de la Strehaia, în carantină în închisoare, fiind infectată cu noul coronavirus! ”Pe Patroana a condamnat-o la moarte”
Leo de la Strehaia este internat de aproximativ o lună la spital. Sursă foto: Facebook

Leo de la Strehaia și mama acestuia, Mihai Maria, au fost condamnați la închisoare, cu executare, într-un dosar de evaziune fiscală. Aceștia au fost trimiși după gratii, săptămâna trecută, deși sufereau de COVID, acuză familia.

Bolnavă de COVID, femeia a ajuns la Penitenciarul Mioveni, acolo unde a fost trimisă în carantină, însă ulterior familia nu a mai primit nici o veste despre starea acesteia. Fiul lui Leo susține că nu are nici o veste de la bunica lui și se teme că aceasta este în stare gravă.

”Cu tata am vorbit la telefon. Este la penitenciar, la Jilava, pe secția spital, cu Sică (cumnatul lui Leo de la Strehaia, condamnat și el în același dosar, n.r.). Este bine că sunt împreună.

Problema este cu Patroana. De când a fost la poliție și s-a predat… au luat-o în seara aceea cu mașina și au dus-o la penitenciar, la Severin. Ulterior, au dus-o de la Severin la Mioveni. Din câte am înțeles, o duc acolo pentru carantină, pentru COVID. Problema este că nu mai dăm de Patroana de atâtea zile, nu avem nici o informație despre ea, nu știm nimic.

Nu ne-a sunat… Ori nu i-au făcut cardul acela să poată suna, ori nu știu ce s-a întâmplat. Nu știm nimic de ea, am tot sunat în fiecare zi la penitenciar și nu ne dau nici o informație. Am trimis și e-mailuri la conducere, am pus și o doamnă avocat să sune dar nu pot să-i dea informații, nu pot s-o viziteze pentru că este pe carantină. Patroana stă singură de atâtea zile și până luni-marți să nu știe nimic, singură în cameră, pe carantină… nu mai am cuvinte…”, a povestit Alin, fiul lui Leo de la Strehaia, într-o postare pe Youtube.

Alin, fiul lui Leo de Strehaia: ”Nu mă așteptam să fie condamnați”

”Nu mă așteptam să fie condamnați, mă gândeam că primească cu suspendare, mai ales pentru o faptă de acum 12 ani. Sunteți și voi conștienți că Patroana nu știa nimic! Ce să știe Patroana de firme, de TVA, de bilanț… Bunicul meu a făcut firma pe numele ei, ea doar a fost administrator cu numele. La ultima ședință de la Curtea de Apel București, Patroana avea decizie de la DSP pentru că avea COVID și chiar nu putea să fie prezentă în sală pentru a da declarații. Instanța nu a luat în seamă situația cu COVID-ul. I-a luat dreptul la apărare”, a mai spus Alin.

Leo de Strehaia: ”Pentru mine, pușcăria înseamnă moartea”

Leo de la Strehaia a povestit și el, cu doar câteva minute înainte să se predea la Poliție, că atât pentru el dar mai ales pentru mama lui, o condamnare cu executare este echivalentă cu o pedeapsă cu moartea, relatează wowbiz.ro.

”Eu eram bolnav de COVID, eram în pat, am leșinat și doamna judecătoare ne suna pe telefon și voia să dăm declarații pe telefon. Cum să nu ai milă de Patroana? A sunat-o pe Patroana, i-a zis Patroana că nu poate să dea declarații prin telefon, că Patroana se simțea rău. Eu aveam aparat respirator la gură și puteam să fac infarct. Am fost judecați cu japca. Pentru mine, pușcăria înseamnă moartea. Iar pe Patroana a condamnat-o la moarte”, a declarat Leo de la Strehaia.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!