Noi probleme pentru Prințul Paul. Este căutat de creditorii britanici pentru o datorie de 4.7 milioane de lire sterline

Marco Robert Houston, un jurnalist din Marea Britanie, are de gând să-l execute silit pe Prințul Paul al României pentru 4.7 milioane de lire sterline, sumă pe care instanțele au stabilit că acesta i-o datorează încă din 2013.

Queen’s Bench Division, Instanța supremă britanică, a stabilit, la momentul respectiv că Paul Philippe de Lambrino e bun de plată în urma unui litigiu civil, în cadrul căruia judecătorii i-au dat câștig de cauză jurnalistului, potrivit GÂNDUL.RO.

În prezent, Marco Robert Houston face tot posibilul să își recupereze banii cu ajutorul justiției din România. Doar că demersurile au început cu vești proaste pentru jurnalistul. Pentru început, Judecătoria Sectorului 2 a stabilit că nu are competență materială în a judeca dosarul, iar decizia – luată în 21 aprilie 2021 – poate fi atacată la instanța ierarhic superioară.

Prințul Paul și-a vândut “palatul” și a plecat

Marco Robert Houston a arătat că o instanță din Marea Britanie a dispus obligarea Prințului Paul la plata sumei de 4.700.000 lire sterline și 9.000 lire sterline cu titlu de cheltuieli judiciare. Hotărârea Deciziei TLQ/11/1140 pronunțată de Înalta Curte de Justiție – Queen’s Bench Division, din Marea Britanie, a fost recunoscută în România încă din 2015.

(CITEȘTE ȘI: UNDE AR FI FUGIT, DE FAPT, PRINȚUL PAUL. SOȚUL PRINȚESEI LIA A FOST DAT ÎN URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ)

Primele discuții pe fond au vizat, în principal, numirea unui “curator special” pentru Paul Al României, după fuga acestuia din țară. De aici aflăm că anterior pronunțării decizie definitive de condamnare din Dosarul Ferma Băneasa, Paul Al României și-a vândut vila din Sectorul 2 pentru suma de 950.000 de euro.

“Petentul (n.r. – M.R. Houston) a învederat instanței faptul că, în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară derulată în prezentul dosar, debitorul (Paul Al României – n.r.), ulterior notării urmăririi silite asupra imobilului proprietatea acestuia în cartea funciară, a procedat la înstrăinarea bunului urmărit către un terț dobânditor. Prin contractul de vânzare încheiat, terțul dobânditor declară că are cunoștință despre urmărirea silită și că înțelege să cumpere chiar și în aceste condiții”, se arată în documentul citat.

“Există pericolul iminent de a…”

În prezent, jurnalistul britanic se teme că și acest terț va vinde mai departe imobilul și că nu își va mai recupera nici măcar o parte din datorie.

“Există pericolul iminent de a fi efectuată o înstrăinare succesivă a bunului, situație care ar întârzia și îngreuna posibilitatea creditorului urmăritor de a-și vedea valorifica dreptul recunoscut prin titlul executoriu. Prezentul incident, de asemenea, este de natură să producă o întârziere semnificativă în derularea procedurii de executare, în beneficiul debitorului care refuză să îndeplinească de bunăvoie obligația”, se arată în actele de la dosar.

În prezent, Prințul Paul este urmărit internațional. A fugit din România după ce a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în Dosarul Fermei Băneasa.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Click.ro
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
Gandul.ro
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia