Acasă » Trending » Cum arată acum și ce s-a ales de Consuelo Matos, fosta soție a lui Adrian Mutu! Au divorțat în urmă cu 8 ani

Cum arată acum și ce s-a ales de Consuelo Matos, fosta soție a lui Adrian Mutu! Au divorțat în urmă cu 8 ani

De: Eliza Popescu 27/10/2021 | 12:41

Consuelo Matos, fosta soție al ui Adrian Mutu, a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. În urmă cu opt ani, cei doi au divorțat. Au împreună două fetițe. Cum arată acum și ce s-a ales de aceasta?

În vârstă de 48 de ani, Consuelo Matos Gomez, originară din Republica Dominicană, a fost căsătorită cu Adrian Mutu timp de opt ani, între 2005 și 2013. Aceștia au împreună doi copii – pe Maya și pe Adriana. Din punct de vedere legal, divorţul nu era recunoscut şi în România, astfel că, separarea oficială a celor doi a fost recunoscută abia în iarna lui 2017. După pronunțarea divorțului, a intrat într-un „con de umbră”. După divorțul răsunător de Adrian Mutu, cea care i-a dăruit două fetițe a ales să revină la numele ei de fată, Matos Gomez, iar custodia fetelor i-a fost dată brunetei. Iar după ce au ales să se separe, cea care a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume a ales să nu se mai afișeze atât de mult în public sau pe rețelele de socializare. De asemenea, Consuelo Matos a bifat și apariții în două filme, potrivit colegilor de la PROSPORT.ro, fiind vorba despre „Desperado” și „El Mariachi”.

Ce spunea Adrian Mutu despre fosta soție, Consuelo Matos Gomez

Consuelo Matos Gomez a ales să se întoarcă în Republica Dominicană, locul ei natal, acolo unde își crește fetele. Cele două fetițe ale ”Briliantului” sunt mari acum.

Nu rata: ADRIAN MUTU ȘI-A FĂCUT O INTERVENȚIE CARE A COSTAT 20.000 DE EURO! ”MI-AM DORIT UN REFRESH ESTETIC”

“M-a schimbat și mă enervează bărbații care spun că nimic nu-i schimbă sau că nu e ok să te influențeze o femeie, mai ales nevasta. Eu am făcut asta ca să o am lânga mine; mi-am dat seama de la început că e foarte specială – pentru mine, nu știu cum o privesc alții. Toată lumea spune că e foarte frumoasă și eu știu asta. Dar dacă era numai foarte frumoasă și asta-i tot, nu era același lucru. Nu m-aș fi schimbat doar pentru atât. Cred că alături de Consuelo am descoperit ce-mi doresc, dar nu dezvolt, că nu facem aici poezie”, declara Adrian Mutu.

Vezi și CUM ARATĂ FIICA CEA MARE A LUI ADRIAN MUTU. ADRIANA A ÎMPLINIT 15 ANI

„Ţin legătura cu toţi copiii mei. Şi ei între ei vorbesc. Avem un grup pe whatsapp. Chiar râdeam cu soţia, pentru că, fiind pe fusuri orare diferite, m-am trezit într-o dimineaţă cu 494 de mesaje pe Whatsapp. Numai din grupul cu Mario, Adriana şi Maya”, spunea Adrian Mutut într-un interviu pentru okmagazine, acordat în anul 2019. ”Atunci când copiii vin la mine, e normal ca fostele soţii s-o cunoască pe Sandra, ei stând cu ea o perioadă de timp. Sandra e o persoană serioasă şi responsabilă. Şi e firesc ca ele să îşi dorească să vadă ce fel de persoană e ea”, mai spunea ”Briliantul”.

Sursă foto: ARHIVĂ

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Cine este, de fapt, micutul  Lucas! Tzancă Uraganu a spus tot: „Vreau să clarific așa puțin”. Artistul a făcut dezvăluiri emoționate despre micuțul răpus de cancer
Cine este, de fapt, micutul Lucas! Tzancă Uraganu a spus tot: „Vreau să clarific așa...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet goală
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l țină în Lumină!
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată...
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Demi Moore se pregătește pentru ce este mai rău: Starea de sănătate a lui Bruce Willis se înrăutățește
Demi Moore se pregătește pentru ce este mai rău: Starea de sănătate a lui Bruce...
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei doi soți în Italia. Fetițele au fost lăsate acasă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...