Ultima oră! Sinucidere sau crimă? O femeie a căzut de la etajul 4 dintr-un bloc din Capitală. Ce s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte de tragedie

Ultima oră! Un incident tragic a avut loc în Capitală, în cursul acestei seri. O femeie a căzut de la etajul patru al unui bloc din zona Pantelimon. Ce s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte de tragedie?

Crimă sau sinucidere? În urmă cu puțin timp, în Capitală, o femeie în vârstă de 55 de ani a căzut de la etajul patru al unui imobil din zona Pantelimon. Cadrele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul femeii. Înainte de tragedie, femeia de 55 de ani s-ar fi certat cu fiul ei, apoi ar fi decis să își ia viața.

Vezi și O FEMEIE INFECTATĂ CU COVID-19 S-A ARUNCAT DE LA ETAJUL ȘASE AL SPITALULUI FLOREASCA

Autoritățile transmit faptul că femeia nu prezintă fracturi, iar pe asfalt nu este sânge, lucru ce ar putea să se încadreze la un „caz bizar”. Fiul femeii le-a spus oamenilor legii că ar fi încercat să o prindă pe mama lui când ar fi vrut să sară de la înălțime, motiv pentru care s-ar fi tăiat la mână, în geam.

Oamenii de pe Ambulanță au spus că femeia de 55 de ani ar fi început să prezinte lividități, lucru care arată că decesul ei s-ar fi produs mai devreme decât a fost făcut apelul. Fiul ei a fost cel care a sunat la 112, potrivit autorităților.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!