Ce înseamnă pentru Marian Râlea celebritatea: „Nu mi-am dorit niciodată să epatez”

• Vedete

Marian Râlea este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori din România. În cadrul unui interviu recent, artistul în vârstă de 63 de ani a vorbit despre celebritatea pe care a căpătat-o de-a lungul timpului datorită talentului său inegalabil.

Marian Râlea a cucerit o lume întreagă grație emisiunii pentru copii ”Abracadabra”. Totodată acesta este cunoscut şi pentru rolurile pe care le-a interpretat pe scenă, dar și pentru personajele din seriale de televiziune care s-au bucurat de un mare succes.

Deși se bucură de faimă, Marian Râlea a mărturisit, pentru revista Viva, că acest lucru nu l-a schimbat ci din contră a rămas un om modest.

”Există şi anumite momente în viaţa actorului care sunt numai ale lui”

Marian Râlea a recunoscut faptul că de multe ori și-a dorit să treacă neobservat.

”Da, tot timpul! Sunt un om modest şi nu mi-am dorit niciodată să epatez sau să mi se audă vocea tare pe stradă, în metrou. De cealaltă parte există şi anumite momente în viaţa actorului care sunt numai ale lui, şi atunci sigur că poate te deranjează cineva care strigă după tine Magi, Magi sau Mitu, sau Sile, dar în momentul în care îi vezi cum zâmbesc când te salută, cât de bucuroşi sunt că te-au întâlnit, îţi transmit şi tie starea şi îţi dai seama că nu îţi mai aparţii, le aparţii lor”, a mărturisit artistul.

CITEŞTE ŞI: COSMIN NATANTICU S-A „CINSTIT”, IAR SOȚIA L-A PRIVIT. ȘPRIȚUL ARE ALT GUST DUPĂ „ASIA EXPRESS”!

Cât despre regretele sale, Marian Râlea a povestit: ”Ce regrete să mai am? Timpul a trecut, asta a fost viaţa, am fost preocupat de această poveste a scenei, a filmului, dar nu am niciun regret”.

Marian Râlea, dezvăluiri despre viaţa sa

Marian Râlea (63 ani) și-a deschis sufletul într-un interviu emoționant și a vorbit despre întrebarea de pe buzele tuturor: ”De ce nu are magicianul Maria Râlea copii?”. Iată ce a spus actorul: ”Păi am avut atât de mulţi copii, încât ce să îmi mai doresc? Dar într-adevăr e vorba despre joacă, joaca e meseria copilului, şi atunci sigur că meseria actorului este să se joace. Mai mult, noi am fost învățați să jucăm la facultate pentru tot felul de public.

Îmi aduc aminte cum am jucat pentru copii cu dizabilități, nu era nicio problemă, jucam ca și pentru ceilalți, era acelaşi teatru, doar îmi continuam joaca împreună cu cei mici. Acum mă gândeam că toţi copiii își doreau un Tată Magician”, a spus actorul pentru VIVA!

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri