Sora lui Petrică Mâţu Stoian a cedat la înmormântare. Ce a făcut când sicriul a fost coborât în groapă

Vedete

Moartea fulgerătoare a lui Petrică Mâțu Stoian a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Familia regretatului artist este în stare de şoc, iar astăzi în timpul înmormântării, din cauza emoţiilor puternice sora acestuia a cedat. Iată ce s-a întâmplat după ce sicriul a fost coborât în groapă.

Interpretul de muzică populară a fost condus pe ultimul drum astăzi. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost ridicat de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova, iar la biserică 9 preoți au oficiat slujba de înmormântare.

Regretatul solist a fost înmormântat în cimitirul Ungureni din Craiova. Sute de persoane au fost alături de membri familiei în această zi grea.

Sora artistului nu şi-a putut stăpâni emoţiile, iar după ce sicriul cu trupul neînsufleţit al fratelui său a fost coborât în groapă aceasta a cedat. Din cauza oboselii acumulate, femeia nu a mai putut sta în picioare şi s-a aşezat plângând pe mormânt. Familia sa a fost tot timpul alături, iar cei dragi nu au scăpat-o din ochi nicio secundă.

Sora lui Petrică Mâţu Stoian a cedat la înmormântare

Câţi bani a costat sicriul regretatului artist

În urmă cu o zi, sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a fost mutat de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” la Teatrul ”Marin Sorescu”. În timpul priveghiului, atât oamenii dragi, cât și persoanele care l-au apreciat au mers pentru a-l vedea pentru ultima oară și pentru a-i aduce un ultim omagiu. Familia interpretului de muzică populară a ales ca sicriul să aibă un capac frigorific din sticlă, pentru a putea fi văzut pentru ultima oară, înainte de înmormântare.

La un calcul simplu, în aproape două zile și jumătate familia ar fi scos din buzunar pentru sicriul cu capac frigorific din sticlă suma de 12400 de lei, având în vedere faptul că acest capac frigorific din sticlă a fost închiriat cu suma de 200 lei pe oră.

Cine a fost Petrică Mâțu Stoian

Artistul s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna – Plaiul Cloșanilor, în județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul în cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mâțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a câștigat numeroase premii.

CITEŞTE ŞI: CE SCRIE PE CRUCEA LUI PETRICĂ MÂŢU STOIAN? ACESTA A FOST NUMELE LUI REAL, DE FAPT

Era angajat din 1955 la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, iar repertoriul lui era compus din cântece folclorice de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormântare și doine populare transmise din generație în generație.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!