Cu ce probleme de sănătate se confrunta Benone Sinulescu. “Trebuia operat urgent!” Fostul impresar al artistului trăgea un semnal de alarmă încă din iulie

Benone Sinulescu, emblemă a muzicii populare românești, a fost găsit căzut în propria casă, în luna iulie. La momentul respectiv, Ionuț Pavel, fostul său impresar, a transmis un strigăt de ajutor, ocazie cu care a lansat acuzații grave la adresa familiei artistului.

Mai exact, Ionuț Pavel le arăta cu degetul pe rudele lui Benone Sinulescu, din cauza faptului că nu a fost dus la spital, în condițiile în care boala îi avansa. Din câte se pare, artistul trebuia operat urgent din cauza înfundării arterei carotide. Din păcate, acesta a decedat pe 18 noiembrie.

“Ce ştim din sursele noastre, pentru că nu am vorbit cu familie, lui `nea Beni i-a fost foarte rău şi, paradoxal, în loc să ajungă la un spital de urgenţă a fost dus la o clinică de îngrijiri paliative de lângă Arad, dar acolo nu există medicină de urgenţă.

Nu putem să aşteptăm ca omul acesta să moară într-o clinică de lux aşa, pur şi simplu”, declara, la momentul respectiv, fostul impresar al artistului, Ionuţ Pavel.

Benone Sinulescu, probleme grave de sănătate. „A rămas izolat în pandemie”

În iulie, Ionuţ Pavel, fostul impresar al lui Benone Sinulescu, a trimis, către presă, o scrisoare în care a făcut publice probleme de sănătate cu care se confrunta artistul.

“Scrisoarea aceasta este un strigăt de ajutor pentru salvarea vieții, dacă mai este posibil, a unui om al cărui nume este similar cu excelența în folclorul românesc, Benone Sinulescu.

Numele meu este Ionuț Pavel și în ultimii 7 ani am fost impresarul marelui nostru artist.

Împreună cu mai mulți prieteni ai artistului, doresc să vă aduc la cunoștință faptul că în clipa aceasta Benone Sinulescu se află într-o stare foarte gravă și se stinge fără un ajutor de specialitate într-o clinică de îngrijiri paleative din localitatea Vladimirescu, de lângă Arad.

Cum s-a ajuns la această situație? Starea artistului a început să degenereze în urmă cu un an și anumite semne spuneau că este nevoie urgentă de un consult al unui specialist și o îngrijire de specialitate. Rămas izolat pe perioada pandemie, Nea Beni nu a avut acces la specialistul care poate ar fi ajutat mult la recuperarea sa medicală.

Când în sfârșit, aflat într-o stare gravă, a fost dus la unul dintre cei mai buni medici de specialitate din Timişoara, care a tras un semnal de alarmă şi a spus că Benone Sinulescu trebuia operat urgent din cauza înfundării arterei carotide şi care totodată a cerut schimbarea medicației pe care artistul o primea în acel moment”, se arată în începutul scrisorii.

“Moartea lui poate interveni oricând!”

“După schimbarea medicației, starea lui Nea Beni părea că se poate îmbunătăți, dar nu a fost decât o mică perioadă de tranziție. Deși tensiunea îi crescuse foarte mult (valori ale tensiunii si de 20 cu 10), persoanele din jurul său nu au crezut că se poate întâmpla ceva mai rău, dar s-au înșelat.

Nea Beni a fost găsit joi inconștient, căzut în casă. Cu toate acestea, Benone Sinulescu nu a ajuns la spitalul de urgență ci în clinica de îngrijiri paleative din apropierea Aradului, o clinică ce nu are condițiile necesare unei evaluări medicale adecvate pentru starea lui medicală din acest moment (RMN sau Electroencefalogramă) și unde se așteaptă „momentul de final” al artistului. O sursă din cadrul clinicii a spus că moartea lui Benone Sinulescu poate interveni oricând în următoarele zile.

Vreau să vă rog pe dumneavoastră, ziariștii, care atunci când vă uniți puteți muta munții din loc pentru salvarea unei vieți, ajutați-ne să îl salvăm pe Nea Beni!”, se arată în finalul scrisorii.

(CITELTE ȘI: BENONE SINULESCU, ÎN STARE GRAVĂ! ”SE AȘTEAPTĂ MOMENTUL DE FINAL AL ARTISTULUI”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Click.ro
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”