Durerea neștiută din sufletul Romaniței Iovan. Celebra creatoare de modă și-a spus marele of

Romanița Iovan a ascuns o mare durere în suflet! Și-a dorit să fie din nou mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Fosta soție a lui Adrian Iovan a vorbit, de curând, despre momentul cumplit în care a pierdut sarcina.

Romaniţa Iovan și Iulian Gogan, un avocat de succes, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste 13 ani și, așa cum era normal, își doresc ca relația să treacă la următorul nivel. Să devină părinți!

Cum a trecut Romanița Iovan peste pierderea sarcinii

Recent, Romanița Iovan a mărturisit că şi-a dorit să devină din nou mamă, însă, din păcate, a pierdut sarcina.

Romanița Iovan, mereu o prezență distinsă (Foto: CANCAN.RO)

„Mi-am dorit, pentru că se și întâmplase, la un moment dat. Din păcate, am pierdut sarcina. Ar fi trebuit să fie fetiță, ziceam noi. N-a turmentat cu nimic relația noastră.

(VEZI ȘI: ROMANIȚA IOVAN, APARIȚIE INCENDIARĂ ÎN COSTUM DE BAIE)

Lucrurile au mers firesc, suntem doi oameni maturi. Ce ne dorim este să fie echilibru între noi, să ne iubim. Asta e important, restul nu mai contează”, a povestit creatoarea de modă în emisiunea „La Măruță”.

Ce alte subiecte v-a pregătit CANCAN NEWS

George Burcea este protagonistul unei noi controverse de proporții! Zilele trecute, a fost acuzat că a instigat la violență împotriva femeilor, într-un live pe Instagram.

George Burcea pe scenă, alături de Vlad Rădescu (Foto: Facebook)

Comentariile nu au întârziat să apară, dar nici consecințele. Romanul „Scrisoare către Ceaușescu”, scris de George Burcea, a fost retras de pe piață, iar actorul și-a cerut scuze public. Vedeți toate detaliile pe CANCAN NEWS.

Iar Carmen de la Sălciua pare să își fi găsit, în sfârșit, fericirea! Marian este bărbatul care, până acum, știe să o facă să radieze. Ba mai mult, pentru că dragostea se întreține prin gesturi mici, iubitul îi demonstrează artistei, cu fiecare ocazie, cât de importantă este pentru el.

(CITEȘTE AICI: CUM O AFECTEAZĂ PE CARMEN DE LA SĂLCIUA DIVORȚUL IUBITULUI EI)

Carmen de la Sălciua, la o „ședință foto” pe stradă (Foto: CANCAN.RO)

În tot acest timp, fosta parteneră a lui Marian încă nu poate accepta că relația lor s-a terminat. Dați PLAY pentru CANCAN NEWS!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute