Niculina Stoican, secret ruşinos. Puţini ştiu ce a făcut în Viena Vlad Stoican, fiul cântăreţei

• Vedete

Niculina Stoican este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Pe lângă cariera de succes, cântăreaţa s-a mândrit întotdeauna şi cu familia sa. Vedeta are un băiat de care a fost întotdeauna mândră, însă faptele necugetate ale tânărului l-au adus la un moment dat pe perimele pagini ale ziarelor.

În urmă cu câţiva ani, fiul Niculinei Stoican a urmat cursurile Universităţii Webster din Viena. La acel moment, Niculina Stoican a suferit enorm după fiul său care i-a făcut o surpriză extrem de neplăcută. Nimic cu prevestea momentul jenant în care a fost surprins acesta.

„A depus foarte multe eforturi la scoala. De multe ori spune ca nu intelege de ce plang. Si are dreptate, pentru ca eu am ales acest drum pentru el. [..] Vlad este un copil cuminte, care a incercat mereu sa nu ma dezamageasca”, spunea Niculina Stoican la vremea respectivă.

Ca orice tânăr şi Vlad a cunoscut distracţia din cluburile de noapte. Într-o seară, alături de alţi prieteni acesta şi-a făcut de cap într-un local din Austria. Câteva imagini şocante au ieşit la iveală după acea seară. Se pare că, tânărul obişnuia să consume alcool şi îi plăcea să fie mai mereu în centrul atenţiei.

Astfel, ameţit de aburii băuturilor, fiul Niculinei  a văzut o puştoaică dormind pe una dintre canapelele clubului şi a făcut o glumă… care l-a costat destul de mult. Imaginile au devenit virale la acel moment.

„Ca sa fie clar… A fost o provocare, asa ca a trebuit s-o fac… Imi pare rau, pustoaico beata si straina… hahahahaha”, se justifica tânărul.

CITEŞTE ŞI: CÂTE CLASE ȘI CE STUDII ARE NICULINA STOICAN, DE FAPT! A LUCRAT CA BABY-SITTER, CA SĂ AIBĂ CE PUNE PE MASĂ

Niculina Stoican, dezvăluiri despre familia ei: soțul său a stat închis 3 ani

În cadrul unui interviu, Niculina Stoican a făcut dezvăluiri legate de familia sa. Soțul ei a fost închis pentru trei ani, iar atunci cântăreața s-a luptat cu depresia și atacurile de panică.

În anul 2016, soțul artistei a fost eliberat din spatele gratiilor. El fusese trimis în judecată, alături de alte 11 persoane, pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA de 13,6 milioane de lei.

„Soțul meu a stat acolo aproape 3 ani și, când s-a întors, viața noastră a luat-o de la capăt. Cred că am făcut față cu demnitate la toată situația asta. Viața noastră a fost întreruptă de nedreptăți. Eu și soțul meu am învățat să retrăim această viață care ne-a fost întreruptă. Eu am trecut prin momente foarte grele, am făcut depresie, atacuri de panică. Am avut multe griji, dar am încercat să nu-i împovărez pe ceilalți cu ele”, a spus solista de folclor.

 

Sursă foto: Instagram

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Click.ro
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Gandul.ro
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util