Poetul Lucian Avramescu a murit! Acesta a fost găsit în stare de inconştienţă în locuiţa sa

• Știri
Poetul Lucian Avramescu a murit! Acesta a fost găsit în stare de inconştienţă în locuiţa sa

Poetul Lucian Avramescu s-a stins din viaţă la vârsta de 73 de ani. Trupul neînsufleţit a fost găsit în locuinţa din comuna Sângeru, județul Prahova.

Surse medicale au precizat că Lucian Avramescu a fost găsit în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat.

Acesta a fost găsit în locuința sa din Sângeru, Prahova.

Cine este Lucian Avramescu

Lucian Avramescu, poet și jurnalist,  s-a născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948.

A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi şi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în „România literară” şi „Luceafărul”. A condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului” (până în 1985). A fost ziarist la „Orizont” (Râmnicu Vâlcea, 1975), „Scânteia tineretului” (redactor-şef adjunct), „Suplimentul literar-artistic al ‘Scânteii tineretului'” (1986-1989) şi „Tineretul liber” (ziar înfiinţat la 22 decembrie 1989). Este fondatorul Agenţiei de ştiri ‘A.M. Press’ (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989. A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.

CITEŞTE ŞI: DOLIU ÎN INDUSTRIA MUZICALĂ. RAPPERUL VINCENT COHRAN, ALIAS SLIM 400, A FOST ÎMPUȘCAT MORTAL

De-a lungul timpului i-au apărut volumele: „Poeme” (Bucureşti, 1975), „Stele pe dealuri” (Craiova, 1976), „Transplantul de albastru” (Bucureşti, 1976), „Un liber albatros” (Bucureşti, 1978), „Ei, aş, spunea poetul” (Bucureşti, 1980), „Nu cer iertare” (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), „Bună seara, iubito” (vol.I – 1986), vol. II – 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus – carte de învăţătură” a fost lansat volumul „Ciorne”, editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul „România liberă”. În 2011 i-a apărut volumul de poezii „Poetul ca o casă în flăcări”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979. A fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul „Geo Bogza”.

La cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu” (martie 2008), a primit Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu”, oferit de Primăria Municipiului Ploieşti. S-a numărat printre personalităţile distinse cu premiul de excelenţă la gala laureaţilor Fundaţiei „România 2000” din 2008.

 

Sursă foto: Facebook

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!