Au fost sau nu incendiate cadavrele celor doi iubiți asasinați în Iași?! Ce au descoperit anchetatorii pe mâna stângă a lui Ahmed Sami El Bourkardi

Au fost sau nu incendiate cadavrele celor doi iubiți asasinați în Iași?! Ce au descoperit anchetatorii pe mâna stângă a lui Ahmed Sami El Bourkardi
sursa FOTO: Facebook

Ahmed Sami El Bourkardi se află în Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, iar, zilele trecute, a ajuns din nou în fața procurorilor ieșeni. Noi detalii ies la iveală și ridică multe semne de întrebare.

Ioana Vanesa Burlacu și iubitul ei din Maroc, Youssef Ajniyah, ambii studenți la UMF Iași, au fost înjunghiați de mai multe ori, în vila în care locuiau. În ziua în care a fost făcută descoperirea șocantă, anchetatorii spuneau că a existat o încercare de incendiere a celor două trupuri neînsuflețite. Ulterior, afirmația lor a fost contrazisă de reprezentanții Institutului de Medicină Legală Iași.

Acum, însă, ies noi detalii la iveală. Surse din cadrul anchetei au precizat că a existat totuși o încercare de incendiere a trupurilor celor doi tineri. Pe mâna stângă a lui Youssef Ajniyah au fost găsite urme clare de incendiere. Mai precis, părul de pe mână a fost pârlit, iar, sub palmă, exista o tăietură adâncă, ce a secționat venele din zona respectivă.

Potrivit bzi.ro, unele surse judiciare au afirmat că agresorul a folosit, pentru a incendia vila și pentru a-și șterge urmele, o substanță inflamabilă care este folosită la aprinderea focului pentru grătar. Era, însă, imposibil ca trupurile tinerilor să se aprindă, având în vedere cantitatea uriașă de sânge.

Tânărul a fost la spital, după ce și-ar fi măcelărit victimele

Ahmed Sami El Bourkadi este un marocan, student la UMF Iași, coleg cu Youssef Ajniyah. Acesta a fost pus în urmărire internațională după ce a fost arestat în lipsă de magistrați. Tânărul se afla în anturajul celor două victime şi anchetatorii cred că ar putea fi vorba despre o răzbunare sau un conflict spontan. (CITEȘTE ȘI: DETALII NOI ÎN CAZUL DUBLEI CRIME DIN IAȘI. AVOCATA PRINCIPALULUI SUSPECT VA DEPUNE ISTORICUL DEPLASĂRILOR PRIN GPS)

Pe 9 decembrie, Ahmed Sami El Bourkadi s-a prezentat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași cu o plagă la mâna dreaptă. A fost dus în secția de chirurgie plastică, dar nu a mai revenit la UPU: ”Pe data de 9 decembrie s-a prezentat în urgenţă o persoană de naţionalitate străină care avea o plagă la mâna dreaptă şi a primit îngrijiri medicale în clinica de Plastică Reconstructivă din cadrul spitalului. Din clinică nu a mai revenit în unitatea de primiri urgente”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani