Rumenă ca o fetișcană! Sandra Mutu arată glorios după debutul său în televiziune!

Zile frumoase pentru Sandra Mutu, a cărei carieră în televiziune este la debut. A primit misiunea de a prezenta Retrospectiva Știrilor Antena Stars, după ce s-a „fofilat” puțin înainte să accepte oferta. Se vede că a fost de nerefuzat, pentru că din septembrie soția lui Adi Mutu e vizibilă „pe sticlă”, cum se spune în branșă. CANCAN.RO a observat-o la o ieșire prin oraș. Sandra poartă câteva branduri celebre, însă le eclipsează cu silueta de invidiat, precum și cu chipul absolut irezistibil, care l-a „răpus” și pe Briliant, soțul său. Relația lor e veche de 11 ani, dar rămâne în continuare proaspătă, iar Sandra e roșie în obraji ca o fetișcană, cu toate că e și mămica unui băiat, Tiago, al patrulea copil al fostului dinamovist.

Pe lângă podoabele cu care a înzestrat-o natura, și ne referim mai ales la păr și la ochii absolut hipnotici, Sandra Mutu poartă și alte podoabe vestimentare, pentru că la ce branduri poartă nu putem spune că ar fi haine, ci mai degrabă simboluri. Începem cu cizmele Chanel (circa 12.000 lei), niște „wellies” scunde adecvate dimineților ploioase din București, pe care le încalți rapid și ai plecat să-ți rezolvi treburile. Urmează o pereche de colanți practici și care îi pun în valoare silueta picioarelor, puloverul Dolce&Gabbana, negru cu sigle albe (circa 6000 lei, dacă l-a prins la reducere). Și în cele din urmă geanta Louis Vuitton On the Go MM, tot neagră, cu imprimeul embosat, tot pe negru, detaliu care dă o notă de discreție acestui accesoriu care trece lejer de 12.000 de lei. Ceasul nu se vede suficient pentru a fi evaluat, dar cu siguranță nu e ceva luat de la mall. Outfitul Sandrei Mutu este completat de un Porsche Cayenne de peste 120.000 de euro.

Dar, deși poartă toate aceste branduri scumpe (dar și de calitate), Sandra Mutu decide să intre într-un magazin obișnuit, unde zeci de mii de femei intră zilnic pentru tot felul de lucrușoare trebuincioase unei gospodine care vrea să aibă un aspect îngrijit și să rămână frumoasă și dorită. Cu toate că Sandra Mutu nu e tocmai o gospodină clasică, din moment ce a ales să aibă și un job. Nu un job oarecare, ci prezentatoare la Antena Stars. Sandra Mutu a declarat pentru CANCAN.RO că decizia de a începe o carieră în spațiul public a venit după o discuție cu familia, mai ales cu soțul, Adi Mutu, însă în cele din urmă nu au fost probleme – mai multe detalii AICI.

Soția lui Adi Mutu a debutat în televiziune

Vom urmări evoluția Sandrei pe postul de prezentator la televiziune, însă cel mai probabil se va descurca fără probleme, pentru că, deși a dorit mereu să fie o prezență discretă, nu este străină de lumina reflectoarelor și mai ales de adulația publicului. Contul său de Instagram are 80k de followerit și Sandra a început deja să posteze o serie cu outfiturile de la fiecare emisiune pe care o prezintă. Evident, plouă cu like-uri.

Nu și în imaginile de față, în care plouă de-a binelea, dar Sandra se descurcă fără emoții, exact ca la televiziune. O ajută și accesoriile, pentru că cizmele Chanel i-ar permite să meargă prin apă până peste glezne. Iar garda la sol a Porsche-ului Cayenne îi permite să trateze orice problemă de sus, grație gărzii la sol generoase.

CITEȘTE ȘI:

Ce a recunoscut Sandra Mutu despre căsnicia cu Adrian Mutu. Nimeni nu are parte doar de momente frumoase

NU RATA!

Sandra Mutu, declarații despre mărirea familiei. Își mai dorește sau nu încă un copil?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani