O femeie a fost concediată pentru că a refuzat să cumpere un cadou de Moș Crăciun: ”Mă simt prost pentu că…”

O femeie a fost concediată pentru că a refuzat să cumpere un cadou de Moș Crăciun: ”Mă simt prost pentu că...”

Jen este o tânără care a fost concediată din compania unde lucra pe motiv că nu a respectat regula de ”Secret Santa”. Aceasta a refuzat să cumpere un cadou pentru un coleg de serviciu pentru că bărbatul nu este creștin. Iată mărturia incredibilă a colegului care a rămas cu ”ochii în soare”.

(VEZI ȘI:CUM ARATA FEMEIA CONCEDIATA PENTRU CA ESTE PREA FRUMOASA. „ERA O AMENINTARE ASUPRA CASNICIEI MELE”)

„Cu câteva zile înainte de Crăciun trebuia să ne schimbăm cu toții cadourile. I-am dat cadoul persoanei pe care am ales-o și apoi așteptam să îl primesc pe al meu, nu știam cine m-a ales pe mine, bineînțeles, dar în cele din urmă toată lumea își primise cadourile, mai puțin eu. Apoi a venit Jen și a spus că ea a fost cea care mi-a ales numele, dar, din moment ce eu nu credeam în Crăciun, nu exista niciun motiv pentru ca ea să-mi aducă un cadou.

Am fost sincer șocat, dar a plecat înainte să pot spune ceva. M-a deranjat un pic, dar am decis să las lucrurile așa cum erau, pentru că nu voiam să fac o dramă din asta.”, a povestit bărbatul pe rețelele de socializare.

(VEZI ȘI:VIDEO O FEMEIE DIN SUA A FOST CONCEDIATA DIN CAUZA CODITELOR AFRO!)

O femeie a fost concediată pentru că a refuzat să cumpere cadou de Moș Crăciun

Chiar dacă nu a respectat în totalitate regula ”Secret Santa”,  Jen a cumpărat un cadou, însă unei alte colege. Femeia a considerat că bărbatul ar fi profitat de pe urma sărbătorii având în vedere că nu crede în Crăciun, prin urmare nu trebuia să primească un cadou.

O colegă de-a bărbatului rămas fără cadou, pe nume Amy, a aflat ce i s-a întâmplat și l-a încurajat să o reclame pe femeie, însă el a insistat că nu vrea probleme, așa că a lăsat lucrurile cum erau. Situația avea să se schimbe în ziua în care s-a întors din vacanța de Crăciun.

Bărbatul a fost chemat în biroul șefului său, care a vrut să afle întreaga poveste, moment în care șeful l-a ”avertizat” că va avea o discuție serioasă cu colega lui, Jen. La scurt timp femeia a fost concediată:„Ieri am observat că biroul lui Jen a fost golit, am întrebat-o pe Amy despre asta și mi-a spus că Jen a fost concediată. Mă simt prost pentru că nu mi-a păsat atât de mult să primesc un cadou și nu cred că este un motiv serios care să justifice concedierea cuiva.”, a concluzionat bărbatul.

Sursa foto: Pixabay.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea