Incredibil! Ce au pățit doi soți după ce și-au cumpărat o mașină la mâna a doua?

Incredibil! Ce au pățit doi soți după ce și-au cumpărat o mașină la mâna a doua?
Mașina cumparată de sibieni Sursă foto: Oradesibiu.ro

Doi soți din Sibiu și-au cumpărat un autoturism la mâna a doua, iar la câteva luni aceasta a fost dată furată.

Vara trecută, soții Popa din Tălmaciu, județul Sibiu și-au cumpărat un autoturism marca Mercedes E 220 Coupe 2020. Un bărbat din Spania a vândut-o, iar intermediar a fost un român. Sibienii au dat la schimb practic un microbuz care valora 14.000 de euro și au achitat și o diferență de 24.000 euro. Totul părea a fi în regulă. Contractul de vânzare-cumpărare exista, iar mașina avea ITP valabil. Ce a urmat după, a fost de neimaginat.

CITEȘTE ȘI: UN TÂNĂR DE 29 DE ANI, CARE A FURAT O MAȘINĂ, A FOST PRINS DE POLIȚIȘTI ÎN FLAGRANT

Mașina figurează ca fiind furată

La doar câteva luni de la înmatricularea mașinii, au început să apară și problemele cuplului de sibieni. Oamenii au ajuns la poliție, acolo unde au aflat că mașina proaspăt cumpărată figurează ca fiind furată.

”Soțul meu a cumpărat o mașină de la un cetățean român în luna iulie. Mașina cu RAR făcut, înmatriculată, totul în regulă. A fost un intermediar între noi și vânzătorul care locuia în Spania, dar a trecut prin multe registre. Trei luni am circulat cu numere provizorii, după care am înmatriculat-o și am așteptat cartea mașinii, dar n-a mai revenit. Am zis că așteptăm, dar a trecut o lună așa că am sunat să vedem dacă mai e valabilă dovada (n.red.: dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare).

După o lună și jumătate ne-am dus la Înmatriculări, iar de acolo ne-au trimis la poliție. Atunci ni s-a spus că mașina a fost dată furată. Am rămas mască atât eu, cât și soțul. Ni s-a spus să predăm cheia și să lăsăm mașina acolo. Era imposibil așa ceva, mașina cumpărată din banii noștri, cu acte în regulă, am parcurs toate procedurile. Polițistul ne-a spus atunci că a fost dată furată la 5 luni după ce noi am cumpărat-o”, a povestit Mihaela Popa.

Masina furată Sursă foto: Oradesibiu.ro

Mașina se află acum în custodie. Nu poate fi vândută sau avariată

În luna noiembrie a fost deschis un dosar în care se fac cercetări pentru a vedea dacă furtul se confirmă. Prin urmare, a fost nevoie ca mașina să le fie pusă în custodie, printr-un proces-verbal. Aici scrie clar că, până la finalizarea cercetărilor, nu au voie să o vândă, dar nici să o avarieze.

”Ne-au făcut o procură că mașina este sub sechestrul poliției, ni s-a zis că nu avem voie să o vindem, să o lovim. Eu nu pot circula cu bunul meu cumpărat legal. Ei mi-au dat mașina, o pot conduce, dar mi-e frică să nu o lovesc. Atunci ce fac?”, a povestit sibianca.

Cei doi soți stau acum ca pe ace în așteptarea unei dovezi de la primul proprietar, cel care locuiește în Spania. Potrivit femeii, acesta a mărturisit în fața unui notar că nu a declarat mașina ca fiind furată, așa cum li s-a spus în Sibiu.

În acest moment, mașina respectivă nu figurează ca fiind furată nici pe site-ul Poliției Române și nici în baza de date europeană cu mașini furate stolencars24.e

VEZI ȘI: UN BĂRBAT I-A DISTRUS MAȘINA FOSTEI CONCUBINE CU O TOPORIȘCĂ. ÎN CE STADIU A AJUNS MAȘINA FEMEII?

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!