Rusia a trimis provizii la graniţa cu Ucraina! Cum se pregăteşte Europa de un eventual război? Întâriri şi în România

Rusia a trimis provizii la graniţa cu Ucraina! Cum se pregăteşte Europa de un eventual război? Întâriri şi în România
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Situația este din ce în ce mai tensionată la graniță cu Ucraina. Rusia a început să trimită provizii de sânge, dar și alte materiale medicale, în condițiile în care vor exista victime. Se fac, în continuare, pregătiri militare.

Pregătirile militare sunt în toi, din partea Rusiei. De la Moscova, oficialii au trimis provizii de sânge, dar și alte materiale medicale, în condițiile în care invazia la granița cu Ucraina va fi lansată și se va solda cu victime. Rezervele de sânge reprezintă un indicator concret prin care se poate determina dacă este pregătită o invazie din partea rușilor. Peste 100.000 de soldați se află în apropierea granițelor.

De asemenea, potrivit Gândul.ro, Președintele Joe Biden a declarat că atacul din partea Rusiei ar fi probabil, pe când Anthony Blinken, secretarul de stat american, susține că în „foarte scurt timp” ar putea fi lansat atacul asupra Ucrainei. Pe de altă parte, Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa, susține că rezervele medicale care au fost trimise la graniță „nu garantează că va avea loc un alt atac, dar nu recurgi la un atac dacă nu ai astfel de rezerve”.

Vladimir Putin a spus, în cursul zilei de vineri, că Statele Unite și NATO nu au respectat principalele cereri de securitate ale Rusiei în confruntarea cu Ucraina. Joe Biden a declarat că nu va trimite trupe americane sau aliate pentru a lupta împotriva Rusiei. Însă, președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, i-a transmis că atât aliații, cât și Washingtonul sunt pregătiți să răspundă decisiv, dacă statul rus invadează Ucraina. De asemenea, în condițiile unui atac, Rusia se va confrunta cu sancțiuni economice.

Vezi și CE SE VA ÎNTÂMPLA DACĂ MILITARII RUȘI ”PUN PICIORUL” ÎN UCRAINA? CUM ARATĂ CELE PATRU SCENARII DE RĂZBOI DINTRE RUSIA ȘI UCRAINA: ”ACEST RĂZBOI ESTE…”

Vin întăriri și în România

Germania va trimite trei avioane de luptă Eurofighter, în lunile februarie și martie, în condițiile în care țările NATO încearcă să își sporească prezența în Europa de Est, având în vedere situația tensionată existentă la granițele Ucrainei. Această misiune ar fi fost planificată de ceva timp.

„În această criză regională actuală, Germania este ferm alături de România. De la jumătatea lunii februarie, forțele aeriene germane vor participa cu Eurofighter și soldați la operațiunea NATO Enhanced Air Policing South. Împreună cu Italia, vom securiza spațiul aerian al NATO în calitate de partener de încredere. Este un semn clar de solidaritate transatlantică și europeană. Cererile de retragere a trupelor NATO din România și de revenire la statutul din 1997 trebuie să fie respinse cu fermitate. Nu se poate da timpul înapoi cu 25 de ani. Aderarea României la NATO este o realizare importantă care nu poate fi pusă la îndoială de alții”, a declarat ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer.

De asemenea, ambasadorul a notat pe Twitter: ”Situația actuală din regiune ne îngrijorează foarte mult. Comportamentul Rusiei nu amenință doar Ucraina, ci afectează securitatea în întreaga Europă. Prin urmare, orice nouă încălcare a suveranității Ucrainei va fi urmată de un răspuns european comun și decisiv. Acest lucru a fost spus foarte clar și de ministrul de externe Annalena Baerbock la reuniunea miniștrilor de externe ai UE din 24 ianuarie”, citează Digi24.ro.

Vezi și PAPA FRANCISC, DESPRE CONFLICTUL DINTRE UCRAINA ȘI RUSIA: ”URMĂRESC CU ÎNGRIJORARE TENSIUNILE”

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri