Detaliul intim şi ruşinos pentru care Ana Dobrovie a fost eliminată de la Survivor România: „M-a taxat pentru asta”

• Vedete

Ana Dobrovie, concurenta care a fost eliminată recent de la Survivor România a fost prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruţă. Acolo, tânăra a vorbit despre motivul pentru care fanii show-ului au decis să o trimită acasă, dar şi despre ce a însemnat competiţia din Republica Dominicană pentru ea.

Ana Dobrovie a fost eliminată din competiţie după doar patru săptămâni de joc. Colegii săi au propus-o într-un număr mare, iar publicul a fost cel care a decis ca ea să părăsească concursul.

Prezentă în emisiunea La Măruţă, tânăra a dezvăluit că mai avea multe de demonstrat, însă nu a mai avut ocazia să facă acest lucru. De asemenea, aceasta a mărturisit că se bucură pentru că acum este alături de cei dragi.

„Mă simt foarte fericită că am revenit acasă. Îmi pare rău că am plecat de la Survivor, puteam să fac mai multe, mă vedeam câștigătoare, însă sunt foarte fericită că m-am reîntors acasă pentru că mi-era foarte dor de copilul meu. (…) Cel mai greu în această competiție a fost dorul de casă, mai ales că sunt mamă. E foarte greu să stai departe  de cei dragi. (…) Mi-am găsit copilul foarte schimbat. În bine! Se joacă și mai mult, vorbește și mai mult. Mă bucur enorm”, a spus concurenta emoționată.

CITEŞTE ŞI: ANA DOBROVIE, ELIMINATĂ DE LA SURVIVOR DIN CAUZĂ CĂ NU O SUPORTĂ DANIEL PAVEL? MESAJUL SUBLIMINAL PENTRU „RĂZBOINICĂ”

Ce spune Ana Dobrovie despre colegii săi

Tânăra a fost implicată în câteva conflicte atât cu colegii săi, cât şi cu concurenţii din echipa Faimoşilor. Cu toate acestea, Ana mărturiseşte că nu este supărată pe nimeni, dar este conştientă că a fost taxată din cauza comportamentului pe care l-a avut.

În acelaşi timp, fosta concurentă a mai mărturist că cel mai bine s-a înțeles cu Blaze.

„În afara certurilor noastre, până la urmă m-am înțeles cu toți (…) Până la urmă suntem oameni cu toții. Eu sunt genul de persoană care mă aprind, apoi uit de certuri și las răutatea deoparte. Publicul m-a taxat din cauza gurii mele mari, însă din ce am citit acum pe internet lumea s-a luat mai mult de mine din cauza aspectului meu fizic, adică a implatului meu mamar. Pentru multă lume aceste operații sunt un subiect tabu. (…) Mă așteptam să fie greu, dar nu chiar atât de greu. (…) Zi de zi mi-era tot mai greu. Foametea, frigul… Toate m-au făcut să-mi fie greu”, a mărturist în platoul emisiunii, Ana Dobrovie.

Cine este fosta concurentă din echipa Războinicilor!

Ana Dobrovie are 30 de ani și lucrează ca dansatoare. În plus, este și mămica unui băiețel, pe care îl cataloghează drept “puterea sa”. Iubește și tatuajele, nu doar dansul, având pe corp mai multe desene de acest gen.

”Curajul, ambiția și curiozitatea m-au făcut să mă înscriu la acest concurs. Și am venit să câștig Survivor România 2022. Forță”, a spus Ana Dobrovie înaintea primului traseu de la “Survivor România 2022”.

Încă de la prima ediție, Ana Dobrovie a impresionat, după ce a învins-o pe Andreea Tonciu pe traseu, aducând, astfel, un punct echipei sale.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Click.ro
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”