Mădălina Pamfile a vrut să se sinucidă. “Am fost și internată!” Cine a oprit-o să se arunce de la etajul 5

Mădălina Pamfile a încercat să-și pună capăt zilelor. Fosta asistentă a lui Dan Capatos a fost la un pas să se arunce de la etajul 5 al unui bloc, însă, din fericire, a fost oprită în ultima clipă de iubitul unei prietene, care a salvat-o în ultima clipă.

În cadrul podcastului “Fiță cu Adiță”, difuzat pe YouTube, Mădălina Pamfile și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai teribilă perioadă din viața ei, atunci când a încercat să se sinucidă. Fostul model a mărturisit că a combinat cu alcool mai multe pastile de depresie și că a încercat să se arunce de la etajul cinci al unui bloc.

(VEZI AICI: A TAIAT-O CU CUTITUL, IAR ACUM IESE CU EL LA CLUB. MADALINA PAMFILE L-A IERTAT PE FOTBALISTUL GABI MATEI)

Din fericire, iubitul unei prietene a văzut-o. Ulterior, Mădălina Pamfile a fost internată în spital și a acceptat ajutorul specialiștilor, ocazie cu care a reușit să se apropie și mai mult de mama ei.

“Da. Am fost și internată. Când m-am dat pe partea cealaltă a geamului prietena mea și iubitul ei au putut să ma ajute. Atunci i-am recunoscut mamei că am nevoie de ea”, a spus Mădălina Pamfile.

Mădălina Pamfile, jignită și umilită de iubit: “O făcea t***ă, în toate felurile!”

La momentul respectiv, Mădălina Pamfile avea o legătură amoroasă cu Gabi Matei, fotbalist legitimat atunci la Steaua. Cei doi, însă, s-au despărțit, iar fosta asistentă a lui Dan Capatos a suferit enorm, deși sportivul o jignea și o umilea cu fiecare ocazie, determinând-o să intre în depresie.

“O făcea t***ă, în toate felurile! Îi spunea că Gigi Becali îl ceartă că umblă cu ea. Că ce îi trebuie lui asistente, căci ăsta e motivul pentru care nu joacă la Steaua! L-a iubit mult! Chiar a crezut că e iubirea vieţii ei”, a precizat, în urmă cu mai mulți ani, o persoană din anturajul Mădălinei Pamfile.

(NU RATA: „RETARDUL SEF” DE LA STEAUA ARE O NOUA IUBITA! PAPARAZZII I-AU PRINS FACAND ASTA IN PUBLIC)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare