Lăsata secului 2022. Când începe Postul Paştelui. Tradiţii şi obiceiuri

Lăsata secului 2022. Când începe Postul Paştelui. Tradiţii şi obiceiuri

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie în fiecare an, pentru Postul Mare, cel de dinaintea Învierii lui Mântuitorului.

În anul 2022, Paștele ortodox este pe data de 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie. Pe când, la catolici, Postul Mare se ține de pe 28 februarie până pe 16 aprilie.

Postul Paștelui este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru posturi importante din an. În acest an, Postul Paștelui la ortodocși va începe pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie, potrivit calendarului ortodox. De asemenea,  în funcție de data la care este sărbătorit Paștele, sunt fixate Floriile și Rusaliile.

Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

Creştinii numesc acest post şi Postul Mare, care durează 40 de zile, la care se adaugă şi Săptămâna Patimilor.

radiţii şi obiceiuri

După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se țese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizită inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte și încurcă ițele”. Afectați ar putea să fie și caii sau vitele ale cărui stăpân nu ține sărbătoarea de Sân Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare.

Regulile bisericeșți au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare, adică abținerea totală de la mâncare și băutură, sunt lunea și marțea din prima săptămâna a postului, iar în ultima săptămâna a postului, numită Săptămâna Patimilor, se ajunează luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă. În aceste zile se pot consuma, seara, doar pâine și apă.

În postul Paștelui nu se consumă carne sau lactate. De asemenea, credincioși trebuie să-ți țină în frâu gândurile necurate și poftele. Nu este bine să faci petreceri, fapte rele sau să vorbești de rău pe cineva. Postul Paștelui presupune curățenie trupească și sufletească. În Postul Paștelui nu se fac nunți.

Când este dezlegare la peşte în Postul Paştelui

Pe parcursul întregului post există zilele cu dezlegăre la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegarile la peste sunt de Praznicul Bunei Vestiri, pe data de 25 martie și de Florii, în duminică dinaintea Paștelui.

CITEȘTE ȘI: CÂND PICĂ MOȘII DE IARNĂ ÎN 2022? TRADIȚII ȘI OBICEIURI. CE NU TREBUIE SĂ FACI NICIODATĂ ÎN ACEASTĂ ZI

Când Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin. Când cade în vinerea sau sâmbătă acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin.

Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.

În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine și se bea apă și în Vinerea Mare se ține post negru.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri