Cristian Daminuță, în culmea fericirii. A aflat sexul celui de-al doilea copil

Cristian Daminuță și Mădălina. Sursă foto: Instagram.com

Cristian Daminuță și soția sa, Mădălina, vor deveni părinți pentru a doua oară. Astăzi, cei doi au aflat că vor avea o fetiță. Dominic, băiatul lor s-a bucurat și el de vestea cea mare.

Fotbalistul de la Poli Timișoara poate spune că este un tată împlinit. Soția lui, Mădălina, urmează să dea naștere celui de-al doilea copil. Cei doi mai au împreună și un băiețel, pe nume Dominic, în vârstă de 2 ani.

CITEȘTE ȘI: CRISTIAN DAMINUȚĂ ȘI MĂDĂLINA ȘI-AU SALVAT CĂSNICIA. CUM AU REUȘIT CEI DOI SĂ SE ÎNȚELEAGĂ DIN NOU

Cum a aflat Cristian Daminuță că va deveni tată de fată

Astăzi a fost o zi mare pentru fotbalist și Mădălina. Au organizat un ”baby shower” chiar acasă la ei. La această petrecere, Cristian Daminuță a aflat că va deveni tată de fată.

Pentru a dezvălui sexul bebelușului, soția lui a folosit un tun cu confeti roz, moment în care Damian a luat-o în brațe pe Mădălina, iar băiețelul lor a țipat și a dansat de bucurie.

”Abia aștept să te strâng în brațe, fetița mea!”, a scris Cristian Daminuță pe Instagram, alături de videoclipul în care au aflat marea veste.

Cristian Daminuță și Mădălina, la un pas de divorț

În urmă cu câteva luni, sportivul de performanță anunța că s-a separat de Mădălina. Cei doi nu mai aveau mult până la divorț, însă câteva luni mai târziu, au dezvăluit că au reușit să își salveze căsnicia și că lucrurile au revenit la normal în mariajul lor. Cristian a povestit că, în tot acest timp, binele copilului lor, Dominic, a fost pe primul plan.

”Într-un cuplu bine sudat ca al nostru mai intervin și certuri, dar important e că știm să luăm cele mai bune decizii și să ajungem la un numitor comun pentru că este Dominic la mijloc și vrem să crească liniștit și să fie fericit”, a spus Cristian Daminuță, la Antena Stars.

VEZI ȘI: CUM SE ÎNȚELEG ACUM CRISTIAN DAMINUȚĂ ȘI SOȚIA SA, DUPĂ CE S-AU ÎMPĂCAT? ”AM AJUNS LA O CONCLUZIE COMUNĂ”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ema, soția lui Lucian Viziru, rupe tăcerea după eliminarea de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Click.ro
Ema, soția lui Lucian Viziru, rupe tăcerea după eliminarea de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
WSJ: Scandalurile se țin lanț de Ambasadoarea SUA în Grecia: Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari unui donator al lui Trump, după ce i-ar fi promis intervenții la FBI, în justiție și la Fiscul SUA: „Toți îmi răspund imediat”
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea