Vladimir Putin, dispus să negocieze retragerea trupelor rusești din Ucraina: ”Obiectivele vor fi atinse”

Vladimir Putin, dispus să negocieze retragerea trupelor rusești din Ucraina: ”Obiectivele vor fi atinse”
Vladimir Putin, în conferinţa prin care a anunţat că va ataca Ucraina. Poartă costum negru şi cravată vişinie. Sursa foto: Profimedia Images

Moscova este dispusă să negocieze termenii de capitulare cu Kievul în ceea ce privește ofensiva militară rusă care are loc în prezent în Ucraina, a declarat joi secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin, dispus să negocieze retragerea trupelor rusești din Ucraina

Potrivit lui Peskov, președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a se angaja în discuții cu omologul său ucrainean, cu accent pe obținerea unei garanții a statutului de neutralitate și pe promisiunea de a nu avea arme pe teritoriul său.

(VEZI ȘI:GESTUL EMOȚIONANT FĂCUT DE ROMÂNI PENTRU REFUGIAȚII UCRAINIENI CARE TREC VAMA SIRET)

„Președintele a formulat viziunea sa asupra a ceea ce am aștepta de la Ucraina pentru ca așa-numitele probleme de ‘linie roșie’ să fie rezolvate. Acesta este statutul de neutralitate și acesta este un refuz de a desfășura arme”, a precizat Peskov, potrivit rt.com.

Secretarul de presă a adăugat că Putin va stabili calendarul negocierilor, dar a dat asigurări că Rusia se va angaja doar „dacă conducerea Ucrainei este pregătită să discute despre asta. Operațiunea are obiectivele sale – acestea trebuie atinse. Președintele a spus că toate deciziile au fost luate, iar obiectivele vor fi atinse”, a continuat Peskov, sugerând că, dacă Kievul ar fi de acord să îndeplinească cererile, actualul atac militar asupra Ucrainei ar putea fi anulat.

La primele ore ale dimineții de joi, Putin a instigat o „operațiune specială” în Ucraina, cu scopul presupus de a „asigura pacea” în republicile populare separatiste Donețk și Lugansk din regiunea Donbass.

(VEZI ȘI:CLIPE DE COȘMAR PENTRU CRISTINA ȘIȘCANU! FAMILIA VEDETEI SE AFLĂ ÎN MIJLOCUL BOMBARDAMENTELOR DIN KIEV: ”SITUAȚIA E GRAVĂ….”)

Sursa foto: Arhivă CANCAN

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Click.ro
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util