Cum poți scăpa de armată, în cazul în care ești chemat la război. Ce scrie în articolul 32 din Legea 446/2006

Cum poți scăpa de armată, în cazul în care ești chemat la război. Ce scrie în articolul 32 din Legea 446/2006
sursa FOTO: Facebook

Poți scăpa de armată, în cazul în care ești chemat la război. Iată ce scrie în articolul 32 din Legea 446/2006.

În cazul în care războiul iminent din Ucraina s-ar extinde şi în țara noastră, românii pot fi chemați obligatoriu în Armată. Prin legea 395/2005, de la 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat. Astfel, ultima încorporare a recruţilor pentru militarii în termen a fost realizată în octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006.

Cu toate acestea, pe fondul crizei din Ucraina, această suspendare poate fi ridicată în anumite condiţii. Autorităţile pot apela la mobilizarea parţială sau totală a forţelor pentru întărirea sistemului de apărare. Starea de război, de mobilizare, precum şi cea de asediu pot fi decretate de preşedintele Klaus Iohannis şi validate de Parlament. Ulterior, Ministerul Apărării (MApN) mobilizează rezerviştii de orice fel.

Poți, însă, scăpa de armată, în cazul în care ești chemat la război. Iată ce scrie în articolul 32 din Legea 446/2006:

(1) Recruţii care sunt întreţinători unici de familie şi contribuie efectiv la întreţinerea acesteia sunt scutiţi de serviciul militar dacă:

a) soţia recrutului este bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate;

b) recrutul are unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia acestuia a decedat;

c) părinţii recrutului au împlinit vârsta standard de pensionare;

d) ambii părinţi sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă;

e) părintele în viaţă îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la lit. c) sau d);

f) părintele despărţit legal ori în fapt, aflat în întreţinerea recrutului, îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la lit. c) sau d), dacă despărţirea a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare;

g) în caz de calamităţi naturale, la cerere.

(2) De asemenea, sunt scutiţi de serviciul militar şi recruţii care sunt unici susţinători ai surorilor şi fraţilor invalizi de gradul I sau II, dacă contribuie efectiv la întreţinerea lor.

(3) Recruţii adoptaţi beneficiază de prevederile lit. c)-g) ale alin. (1), dacă adopţia a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare.

Însă… persoanele care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății, simulează o boală sau o infirmitate, folosește înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!