Cel mai bun lunetist din lume a sosit în Ucraina. Care este scopul lui

Cel mai bun lunetist din lume a sosit în Ucraina. Care este scopul lui

„Wali”, un informatician franco-canadian este considerat cel mai bun lunetist din lume. Recent acesta a sosit în Ucraina pentru a lupta contra forţelor ruse, anunţă presa internaţională.

Bărbatul a câştigat porecla „Wali” în timpul petrecut în Afganistan ca parte a unităţii de elită JTF-2. Acest lucru se întâmpla între anii 2009 şi 2011.

CITEŞTE ŞI: VLADIMIR PUTIN ARUNCĂ „BOMBELE-ASPIRATOR”! TOS-1A PROVOACĂ DISTRUGERE ÎN MASĂ, EVAPORÂND TOTUL ÎN JUR

De asemenea acesta a făcut parte din Regimentului Royal Canadian 22. „Wali” şi-a dobândit reputaţia în tururi în Afganistan, Siria şi Irak. El a reuşit un record de ucidere de la distanţă, cu aproape 3.5 km.

Deşi un lunetist bun ajunge la 5-6 ucideri pe zi, „Wali’ poate ajunge chiar la 40 şi de aceea a devenit o „legendă” în rândul armatei mondiale. Bărbatul a apărut la diverse emisiuni televizate, iar numele său adevărat nu a fost dat publicităţii.

„Trebuie să ajut pentru că oamenii de aici sunt bombardaţi doar pentru că vor să fie europeni şi nu ruşi”, a spus „Wali”.

Dramele războiului din Ucraina

Un ucrainean a aflat că soţia şi cei doi copii ai săi au fost ucişi de un obuz rusesc după ce a văzut pe Twitter o postare care le arăta cadavrele, scrie BBC.

”Am recunoscut bagajele şi aşa am ştiut”, a spus Serghei Perebinis pentru New York Times. Tetiana Perebinis şi cei doi copii ai lor, Mikita, 18 ani şi Alisa, 9 ani,  au murit în oraşul Irpin în timp ce încercau să plece. O fotografie cu familia decedată zăcând lângă un monument pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial a apărut pe prima pagină a New York Times şi a făcut înconjurul lumii.

Ucraineanul a povestit ce le-a spus trupelor ruse de la graniţa cu Polonia: ”Toată familia mea a murit în ceea ce voi numiţi o operaţiune specială şi noi numim război. Poţi să faci ce vrei cu mine. Nu mai am nimic de pierdut.”

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Gandul.ro
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”