Acasă » Vedete » Cât a slăbit, de fapt, Cătălin Zmărăndescu la Survivor? S-a întors în România numai piele şi os

Cât a slăbit, de fapt, Cătălin Zmărăndescu la Survivor? S-a întors în România numai piele şi os

De: Isabela Popescu 24/03/2022 | 17:52
Cât a slăbit, de fapt, Cătălin Zmărăndescu la Survivor? S-a întors în România numai piele şi os

Cătălin Zmărăndescu a părăsit pe data de 22 martie competiția Survivor, șocând atât publicul, cât și pe colegii săi. La scurt timp, acesta a postat pe Instagram un filmuleț în care spune că așteaptă un cântar pentru a-și măsura greutatea. 

Când a plecat din România la „Survivor” 2022, el avea aproximativ 114 kilograme. Sportivul a avut un șoc când s-a urcat pe cântar, are mai puțin de 90 de kilograme. „89 de kilograme am, frate! Și am venit cu 114. Doamne, nu cred”, a reacționat sportivul, după care a mai completat: „Cântarul nu minte. M-am cântărit abia astăzi după ce două zile am mâncat ca spartul. Că așa este după Survivor România, doar la Pro TV”.


Ulterior, a pus și două imagini, cu transformarea lui, înainte și după Survivor. “Vai da chiar că ai slăbit…”, “Este o diferență foarte mare”, “Mult mai bine consider eu ca îți stă așa”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor săi.

Ce a spus Cătălin Zmărăndescu după ce a fost eliminat de la „Survivor România”

„Asta e, mă întorc acasă, la familia mea. De când a început competiția asta am fost singur. Am rămas același om, doar că am devenit mai răbdător și mai înțelegător. Nu o să uit prea ușor această experiență, mi-o voi aduce aminte și le-o voi povesti copiilor, nepoților. Baftă, faimoși! Baftă, războinici! Am învățat aici că prieteniile se nasc în timp, în ani. Am încredere în oameni, e un defect de-ale mele. Sper să nu mai am la fel de multă încredere și în viitor. Cu siguranță, Matilda, fetița mea, va înțelege că nu cei mai buni câștigă, nu întotdeauna cei mai buni ajung în vârf. Viața e formată din eșecuri, câștiguri, trăiri, bucurii, suferințe, doar de noi depinde ce facem, cum facem ca să trecem peste ele”, a spus sportivul la Pro TV.

Sursa foto: Instagram

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Isabela Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență. Și-a început cariera ca reporter, la numai 20 de ani, căpătând experiență ca jurnalist încă din timpul facultății. În trustul de presă Gândul lucrează de trei ani, unde își citeste mai mult
Parteneri
Fițe, fițe, dar nici așa! E incredibil cu cât se vinde o porție de hamsii la Mamaia
Fițe, fițe, dar nici așa! E incredibil cu cât se vinde o porție de hamsii...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Mădălina Ghenea nu se potolește! Filmată în body TRANSPARENT prin care se vede TOT
Mădălina Ghenea nu se potolește! Filmată în body TRANSPARENT prin care se vede TOT
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cel mai mare secret al actorului Florin Piersic. A ținut totul ascuns ani de zile: „E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”
Cel mai mare secret al actorului Florin Piersic. A ținut totul ascuns ani de zile:...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica a făcut infarct când a auzit și a murit și ea
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cât plătește Raluca Bădulescu pentru chirie în București! Jurata de la „Bravo, ai stil!” își redecorează casa de la zero
Cât plătește Raluca Bădulescu pentru chirie în București! Jurata de la „Bravo, ai stil!” își...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
De necrezut! Cum arată cei trei copii ai Gabrielei Lucuțar de la Chefi la Cuțite. Are două fete și un băiat: „Petrec mai puțin timp decât mi-aș dori cu ei”
De necrezut! Cum arată cei trei copii ai Gabrielei Lucuțar de la Chefi la Cuțite....
Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri părăsesc această lume
Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri...
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat...
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Un transsexual din Hong Kong a obţinut un act de identitate după un proces de şapte ani
Un transsexual din Hong Kong a obţinut un act de identitate după un proces de...
Devine interzis în România! Anunțul făcut de Guvern: Am interzis prin ordin
Devine interzis în România! Anunțul făcut de Guvern: Am interzis prin ordin
Codul Muncii modificat oficial. Noi obligații pentru angajatori
Codul Muncii modificat oficial. Noi obligații pentru angajatori
Cum arată celebrul hotel Rex din Mamaia în ajun de 1 Mai. Perla stațiunii se coșcovește pe zi ce trece
Cum arată celebrul hotel Rex din Mamaia în ajun de 1 Mai. Perla stațiunii se...
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul...
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
Anca Serea s-a decis. Soția lui Adi Sînă și-a făcut prima intervenție estetică la 43 de ani. Cum arată acum
Anca Serea s-a decis. Soția lui Adi Sînă și-a făcut prima intervenție estetică la 43...
Singurele zodii care sunt binecuvântate și primesc daruri speciale de Paște. Așa noroc n-au avut niciodată
Singurele zodii care sunt binecuvântate și primesc daruri speciale de Paște. Așa noroc n-au avut...
Tranzacția momentului pe piața energiei din România. Gigantul care a făcut o achiziție de milioane de euro
Tranzacția momentului pe piața energiei din România. Gigantul care a făcut o achiziție de milioane...