Cine este pilotul care a murit în tragedia aviatică din Prahova. Avea peste 16.000 de ore de zbor și a fost aripa dreaptă a „Iacărilor Acrobați”

Cine este pilotul care a murit în tragedia aviatică din Prahova. Avea peste 16.000 de ore de zbor și a fost aripa dreaptă a "Iacărilor Acrobați"
Pilotul Dan Ștefănescu a decedat în urma accidentului aviatic. Sursă foto: Facebook

În cursul zilei de azi, a avut loc o tragedie aviatică în Prahova. Incidentul a avut loc după-amiază, în comuna Târgșoru Vechi, sat Stejnicu. Un avion de acrobație s-a prăbușit, iar pilotul aflat la bord a decedat. Cine este, de fapt, bărbatul care pilota? Avea peste 16.000 de ore de zbor și a fost aripa dreaptă a „Iacărilor Acrobați”.

În cursul acestei după-amiezi, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la bordul avionului privat, Suhoi 31, se afla doar pilotul, care a decedat în urma impactului. Apelul 112 a venit în jurul orei 14:40. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. S-a aflat ulterior faptul că persoana care se afla la bord era Dan Ștefănescu, pilot în vârstă de 55 de ani.

Potrivit informațiilor, motorul aparatului de zbor ar fi cedat.

Tragedie aviatică astăzi, 26 martie 2022. Pilotul Dan Ștefănescu și-a pierdut viața

Pilotul Dan Ștefănescu avea peste 16.000 de ore de zbor și a fost aripa dreaptă a „Iacărilor Acrobați”

Pilotul Dan Ștefănescu se afla la bordul avionului, în această după-amiază. Bărbatul în vârstă de 55 de ani avea la activ peste 16.000 de ore de zbor și a fost aripa dreaptă a „Iacărilor Acrobați”. Mai mult decât atât, acesta a fost pilot-comandant şi instructor de zbor pe aeronavă Boeing 737, arată observatornews.ro. Bărbatul a fost și membru al Lotului Național de Acrobație, Campion Național de Acrobație şi Aterizare la punct fix, maestru al sportului la zbor cu motor și conducea echipa ”Iacării Acrobați”.

Pe rețelele de socializare, persoane apropiate pilotului Dan Ștefănescu au postat mesaje sfâșietoare, după ce au aflat de moartea acestuia.

„Dacă se stinge o lumânare, o aprinzi din nou ! Dar când se stinge o viață. Nu m-am gândit niciodată că o să ajungem să vorbim de tine Dan cu tristeţe… mă doare sufletul ! Este o durere mare pentru mine şi pentru noi toți, prietenii tăi… şi chiar pentru milioane de oameni, de suflete… ce te-au văzut, cunoscut , apreciat si iubit …mă multumesc că viața mi-a dat ocazia să te cunosc, un suflet cu adevărat, bun, blând, curat, un profesionist, un adevărat OM! Mulțumesc vieții pentru că mi-a dat ocazia să te cunosc. Te voi păstra în suflet. O amintire vie… şi cum ai spus chiar tu, cu toţii ne vom întâlni acolo sus… Sincere Condoleanţe din partea mea familiei îndurerate! De astăzi vei fi acolo sus pe Cer! Vei rămâne o amintire vie! O nouă jertfă pe altarul Zborului: Dan Ştefănescu! Multiplul campion aerian la înaltă acrobație, pilot de linie şi un imens OM! Dumnezeu ne dă într-o clipă de fericire pe omul zbor și o inimă cât să cuprindă cerul României şi brusc îl cheamă la el văzând că noi ceilalți nu știm şi nu vrem să apreciem mesajul Său! Dumnezeu să te odihnească”, a scris pilotul Cezar Dan Osiceanu.

Sursă foto: Facebook Dan Ștefănescu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
Gandul.ro
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!