Războiul Rusia-Ucraina se apropie de final? Anunţul momentului vine de la ONU

Războiul Rusia-Ucraina se apropie de final? Anunţul momentului vine de la ONU
oamenii din Ucraina și Rusi. Sursă foto: Pixabay

Organizația Națiunilor Unite a conceput un plan pentru a înceta războiul. Oficialii doresc să apeleze la o „încetare a focului umanitară”, pentru care vor trimite ajutoare în Ucraina. Anunțul a fost făcut într-o conferință de la New York 

În cadrul unei conferințe de presă de la sediul ONU, secretarul general Antonio Guterres a făcut o declarație conform căreia organizația se va implica pentru a înceta conflictul dintre Rusia și Ucraina. Oficialii au început deja să analizeze imediat care este soluția și cum cele două țări ar putea ajunge la un compromis. 

Guterres a precizat că își va trimite adjunctul să vorbească cu reprezentanții celor două țări. Astfel, Martin Griffiths, secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare, va discuta cu oficiali din Rusia și Ucraina, pentru a găsi imediat o soluție. (CITEȘTE ȘI: Lupta pentru viața lui Mateo, băiatul diagnosticat cu o mutație genetică rară. Strigătul disperat al mamei: ”Este copilul meu bun și curat în fața Domnului, lupt alături de el!”)

Este sfârșitul războiului? Ce vrea ONU să facă

Șeful Națiunilor Unite a declarat că războiul dintre Rusia și Ucraina trebuie să înceteze imediat, ca urmare a numărului mare de persoane care și-au pierdut viața. Acesta dorește să-și trimită oficialii la Moscova și Kiev urgent, ca să se termine lupta. 

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat recent o rezoluție istorică, aceea de a cere Rusiei să înceteze imediat agresiunea împotriva Ucrainei. Decizia vine în contextul în care doar în Mariupol au murit peste 5.000 de persoane. De asemenea, aproape 1.180 de clădiri de locuit cu mai multe etaje din cel de-al doilea mare oraș din Ucraina au fost distruse în atacurile ruse. Acestea erau locuite de cetățeni ucraineni. 

Conflictul dintre cele două țări durează de mai bine de o lună și duce la pierderea vieților locuitorilor, a soldaților ruși și la un număr alarmant de cetățeni care emigrează, fugind din calea bombelor și rachetelor. (CITEȘTE ȘI: Vouchere de 50 de euro pentru români. Cine va primi banii de la stat)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani