Lovitură pentru românii cu rate la bancă. Decizia a fost luată

Lovitură pentru românii cu rate la bancă. Decizia a fost luată

Banca Naţională a crescut din nou dobânda de referinţă, de la 2,5% la 3%. Astfel, românii vor plăti mai mult la creditele pe care le au. 

Este a cincea majorare a dobânzii, faţă de ianuarie 2021, și nu este ultima. Motivele pentru această decizie ţin de scumpirile în lanţ accentuate şi mai mult de războiul de la graniţă.

La începutul anului trecut, dobânda de referinţă era la un minim istoric: 1,25% pe an. Acum a ajuns deja la 3%.

Potrivit calculelor finzoom.ro, de exemplu, la un credit ipotecar de 250 de mii de lei, raportat la ROBOR, un român plătea anul trecut o rată de 1.367 de lei. Acum, rata este de 1.855 de lei, cu aproape 500 de lei mai mare. Dacă ROBOR ajunge de la 4,62%, în prezent, la 6%, atunci omul va plăti lunar peste 2.100 de lei.

Ce se întâmplă cu dobânda de referință

Potrivit Băncii Naţionale, dobânda de referinţă mai mare vine pe fondul incertitudinilor foarte ridicate, în contextul războiului din Ucraina şi sancţiunilor impuse Rusiei. Economiştii băncii spun acum că inflaţia ar urma să crească şi mai mult decât s-a estimat anterior, adică am putea vedea în următoarele luni scumpiri de peste 11%, în medie, ca urmare a preţurilor mari la carburanţi şi alimente.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,50% pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022.

”Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 5 aprilie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3 la sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022”, arată BNR.

De asemenea, BNR a crescut rata i dobânzii la facilitatea de depozit la 2%, de la 1,50% pe an, începând cu data de 6 aprilie.

Conducerea Băncii Naţionale a decis să menţină nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Sursa foto: Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă