Acasă » Știri » Veşti extraordinare pentru aceşti pensionari! Se întâmplă de la 1 iunie 2022

Veşti extraordinare pentru aceşti pensionari! Se întâmplă de la 1 iunie 2022

De: Isabela Popescu 12/04/2022 | 14:29
Veşti extraordinare pentru aceşti pensionari! Se întâmplă de la 1 iunie 2022
Ce se întâmplă cu pensiile în luna iunie/ Foto: Facebook

Măsurile din planul “Sprijin pentru România” vor intra în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă în cadrul conferinţei de presă susţinute de liderii coaliţiei pentru prezentarea pachetului de măsuri.

“Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022”, a arătat premierul, în cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului.

Potrivit premierului, pachetul social intră în viagoare de la 1 iunie. „În domeniul social, sprijin pentru cetăţenii României, urmăreşte protejarea acestora de creştere a preţurilor. Aceste vremuri dificile impun, aşa cum spuneam, solidaritate şi sprijin, acordat mai ales oamenilor care au nevoie de susţinere.

Astfel, pachetul oferă următoarele soluţii: un miliard de euro, 50% fonduri europene, 50% fonduri de la bugetul de stat, care va consta în vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 50 de euro la fiecare două luni pentru: familii cu el puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună; pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună; persoanele cu venit minim garantat; persoanele cu dizabilităţi. Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat luni că voucherul de 50 de euro care va fi acordat la 2 luni este destinat cetăţenilor vulnerabili şi, deşi nu pare o sumă foarte mare, se adaugă altor măsuri.

“Voucherul de 50 de euro la 2 luni nu pare o sumă foarte mare, dar el este destinat cetăţenilor români vulnerabili şi se adaugă acelor măsuri care sunt deja în derulare”, a spus Ciucă într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, întrebat ce poate să cumpere o persoană cu aceşti bani.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Isabela Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență. Și-a început cariera ca reporter, la numai 20 de ani, căpătând experiență ca jurnalist încă din timpul facultății. În trustul de presă Gândul lucrează de trei ani, unde își citeste mai mult
Parteneri
Prăpastia URIAȘĂ care a apărut din senin și i-a îngrozit pe localnici. Cum s-ar fi format „Gura Iadului”
Prăpastia URIAȘĂ care a apărut din senin și i-a îngrozit pe localnici. Cum s-ar fi...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am trăit cu o durere imensă ultimele lui clipe”
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate...
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un asemenea preț
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea. „Trădarea de la un frate nu se uită ușor. Mi-a luat absolut toată viața mea de artist.”
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce,...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult în sistemul educațional românesc”
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult...
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Românii nu vor să audă de aceste mașini. Nu le-ar conduce nici gratis
Românii nu vor să audă de aceste mașini. Nu le-ar conduce nici gratis
Colțul de Rai din inima României. Motivul pentru care MII de turiști caută anual cazare aici
Colțul de Rai din inima României. Motivul pentru care MII de turiști caută anual cazare...
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din...
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în neființă a cațelușei Angy:
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
Anca Dumitra renunță la serialul Las Fierbinți? Noi vești despre sarcina actriței
Anca Dumitra renunță la serialul Las Fierbinți? Noi vești despre sarcina actriței
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
Ce trebuie să faci dacă vrei să-ți crească roșiile mari și gustoase. Acesta e metoda corectă de îngrijire, recomandată de grădinarii cu experiență
Ce trebuie să faci dacă vrei să-ți crească roșiile mari și gustoase. Acesta e metoda...
×