Ediția de aseară de la Insula Iubirii a stârnit numeroase controverse, după ce mai multe ispite au refuzat să iasă la date cu băieții. Atitudinea acestora nu a trecut neobservată, iar foștii concurenți ai emisiunii au reacționat imediat și au criticat comportamentul fetelor, punând sub semnul întrebării modul în care acestea își înțeleg rolul în show.
Momentul alegerii partenerelor pentru date-uri nu a fost lipsit de surprize pentru Lorenzo. Acesta a invitat-o mai întâi pe Sandra, însă ispita a refuzat să meargă la întâlnire cu el. Nici cea de-a doua alegere, Rebeca Toma, nu a acceptat invitația, astfel că el a fost nevoit să caute o altă variantă.
În cele din urmă, Frankie a fost de acord să petreacă timp alături de el. Cei doi interacționaseră și în episoadele anterioare, ba chiar avuseseră ocazia să meargă împreună la date-uri.
Lorenzo nu a fost singurul refuzat la date. Ian, noul concurent, a primit șase refuzuri de la ispitele feminine, însă, la final Florina i-a acceptat invitația.
Cum au reacționat foștii concurenți de la Insula Iubirii
Imaginile difuzate la televizor au stârnit reacții din partea lui George Vornicu, fost concurent în sezonul 9 al emisiunii. Acesta a sărit în apărarea lui Lorenzo și s-a arătat revoltat de refuzurile primite, considerând că tânărul nu le-a oferit fetelor niciun motiv să se comporte astfel.
„De ultimă speță. A ajuns emisiunea asta vai de capul ei. Cum să-l refuzi pe băiatul ăsta când el este la locul lui? Trebuia să sară pe ele sau? Unde le-ați găsit pe domnișoarele astea?”, a spus George Vornicu, fost concurent al sezonului 9.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FWhatsApp-Image-2026-10-31-at-08.49.12.jpeg)
Sursa foto: Captură Instagram
Ulterior, și iubita sa, Ionela Coșa, fostă concurentă la Insula Iubirii, a criticat atitudinea ispitelor din acest sezon. Aceasta le-a atras atenția că participanții au deja relații în cealaltă vilă și că nu sunt obligați să dezvolte conexiuni cu ele.
Rolul ispitelor este tocmai acela de a-i atrage pe concurenți și de a le testa fidelitatea, nu de a refuza întâlnirile. Ionela a pus sub semnul întrebării și atitudinea producției, întrebându-se cum este posibil ca astfel de situații să fie acceptate în emisiune.
„Deci eu mor cu fetele astea, eu nu înțeleg cum se poate întâmplat așa ceva. Băi fetelor, unu la mână, băieții ăștia au o relație pe insula cealaltă. Doi, nu sunt obligați să facă conexiuni cu voi, poate nu simt, poate nu le place de voi, nu? Mă gândesc că poate altfel s-ar fi întâmplat. Poate nu sunteți îndeajuns de bune încât să-i faceți să pice, de exemplu. Cum adică să refuzi? V-ați uitat rolul? Ați uitat de ce ați venit acolo? Nu înțeleg producția, cum acceptați să se întâmple asta? Doamne ferește, ceva rău.”, a spus Ionela Coșa.